RUGACIUNE CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Stapane Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel singur milostiv si lesne iertator, Izvorul milei, Noianul cel nedesertat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit sa chemi pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, la pocainta. Primeste-ma pe mine Tu, cel ce ai poruncit lui Petru Intaiul dintre ucenicii si Apostolii Tai, care Te-a intrebat, ca “de saptezeci de ori cate sapte sa ierte pacatele”, aratand o parte din nemarginirea bunatatii si a iubirii tale de oameni, iar pe de alta parte deschizand cu milostivire si cu indurare usa pocaintei tuturor celor ce au pacatuit, vreme de intoarcere daruindu-le si nelasand nicaieri loc deznadajduirii. Insuti Stapane, iubitorule de oameni, Dumnezeule a toata mangaierea, parinte al indurarilor, Doamne al milei, Adanc al milostivirii, Noian al bunatatii, Izvor al milosardiei, Vistierie nedesertata a Indelungii-rabdari si a nepomenirii de rau. Povatuitor al celor rataciti, Indreptare a celor cazuti, Nadejde a celor deznadajduiti, Mangaiere a celor urgisiti, toate tuturor fiind si facandu-Te cunoscut pentru mine si pentru mantuirea mea, primeste-ma acum si pe mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau, cel ce ma pocaiesc si ma apropii cu inima zdrobita si cu smerenie a duhului si cer dezlegare de multele si cumplitele greseli neiertate, pe care cu stiinta si fara de stiinta le-am gresit in toata viata mea, calcand legile Tale, lepadand poruncile Tale, nepazind asezamanturile Tale si defaimand randuielile Tale cele bune si mantuitoare, si cu totul departandu-ma de Tine si de ale Tale, umbland dupa mintea mea cea rea si facandu-ma bucurie diavolului si viclenilor lui draci si in tot chipul implinind poruncile acestora.
Iar acum, Doamne, Doamne, tarziu trezindu-ma din pacat ca dintr-un somn preaadanc si dintr-o betie sau ameteala, venindu-mi Intru sine-mi, simtind relele mele cercetandu-ma pe sine-mi din toate partile si aflandu-ma pustiu de tot binele si de podoaba cea cu chip de lumina si stralucita a dumnezeiestii scaldatori cu care m-ai imbracat, fiind eu gol cu totul si lipsit din pricina pacatului, si suspinand, tremurand, flamanzind si de toate relele tinandu-ma, cu totul lipsit fiind si de toti ceilalti urgisit, mi-am adus aminte de viata cea mai dinainte in care m-ai asezat si din care am cazut pentru rautatea mea. Mi-am adus aminte de indurarile Tale cele bune, purtatoare de grija, iubitoare de bine si parintesti, si ma intorc catre Stapanul meu adevarat, cu indrazneala ma arunc la picioarele Tale, rostind tare si strigand dintru adancul sufletului, ca fiul desfranat: “Gresit-am Doamne la cer si inaintea Ta”. Deci primeste-ma, bunule si Iubitorule de oameni, Doamne, pe mine cel ce ma pocaiesc, ma intorc si ma apropii cu indrazneala de bunatatea Ta cea negraita si de milostivirea Ta cea nemasurata si de imparatia cea preabuna. Primeste-ma pe mine, nevrednicul robul Tau, cel ce mult am gresit si am intaratat si am amarat indurarile Tale cele iubitoare de oameni. Primeste-ma pe mine, zidirea mainilor Tale, faptura Ta, pe care ai cinstit-o cu chipul Tau si cu stapanirea asupra tuturor, singura dintre vietati careia i-ai daruit cuvant si pe care cu multe si mari bunatati ai impodobit-o, pentru care lege ai dat, proroci ai trimis si altele nenumarate ai lucrat, pentru care om Te-ai facut, Dumnezeu fiind si Stapan, si toata iconomia cea Infricosata savarsind-o, ai suferit patimi, Cruce, moarte si ingropare, ca si de moarte si de patimi si de pacate sa ma slobozesti pe mine si ca sa ma intorci la inrudirea si starea mea de fiu al Tau de mai inainte si sa ma faci mostenitor al Imparatiei Tale.
Deci daca toate acestea cu iubire de oameni le-ai facut si le-ai suferit pentru mine, cum ma vei lasa acum, o, Stapane, sa ajung vanat diavolului si sa se laude zurbagiul si vicleanul fugar drac asupra nemarginitei Tale puteri, bunatati si intelepciuni? Caci acela nu numai pe om l-a amagit si din petrecerea raiului l-a izgonit si de fericita viata cea de acolo l-a lipsit, dar dupa negraita iconomie si prea Infricosata jertfa si dupa varsarea sangelui Tau imparatesc, cel mare si vestit, prin care ne-ai rascumparat, poate si acum sa rapeasca pe robii Tai cei cumparati cu atata pret si sa-i duca in prapastia sa pierzatoare. Nu, Stapane, Iubitorule de oameni, nu, imparate vesnice, nu, Atotputernice Doamne, sa nu aiba atata biruinta asupra noastra vrajmasul adevarului, pierzatorul drac, nici sa nu poata asa mult rautatea noastra.
Am gresit, dar de la Tine nu m-am departat. Am gresit, dar pe tine Te cunosc Dumnezeu. Am facut multe si mari greseli, marturisesc, dar tot la bunatatea si iubirea Ta de oameni cad, care nu are margini. Am pacatuit eu, tina, asa mult incat sa nu poti Tu dezlega? Am facut eu atata neranduiala incat sa nu poti Tu ierta? Am nelegiuit eu atata incat sa nu poti Tu trece cu vederea? Am gresit eu atat de mult incat sa nu Te poti Tu milostivi? Indurat si indelung-rabdator din fire fiind, chiar de s-ar aduna in mine toate pacatele lumii, nimic nu inseamna fata de adancul cel nemarginit al bunatatii si al iubirii Tale de oameni. De aceea, Stapane iubitorule de oameni, incerc sa ma indreptez prin cuvinte, nebizuindu-ma pe curatenia mea, pentru ca sunt mai necurat decat toti, spurcat si departat de poruncile Tale si ca un porc ma tavalesc cu totul in tina si in noroiul rautatilor mele celor nenumarate. Dar punand in minte nemarginirea bunatatii Tale, privesc spre inaltimea si marimea bunatatii si a iubirii Tale de oameni, pe care nici unul din pacatele cele omenesti nu o poate birui.
Deci primeste-ma, Doamne, pe mine, cel ce ma intorc cu lacrimi si cu suspine si ma caiesc pentru cele gresite si cer iertare. Pleaca-Te rugaciunilor si cererilor mele. Milostiveste-Te ca un milostiv, indura-Te ca un indelung-rabdator, miluieste-ma ca un iubitor de oameni si imi iarta mie cate am pacatuit Tie. Primeste-ma pe mine robul Tau, care iti multumesc ca nu m-ai pierdut pana acum pe mine pentru faradelegile mele, indelung-rabdand pentru mine si care cer dezlegare de cele gresite de mine si desavarsita izbavire si iertare de la bunatatea Ta. Si de acum inainte ma plec Tie si ma rog tare, intareste-ma in credinta Ta si in nadejdea cea temeinica, si nestramutat pazeste-ma de toate mestesugurile si napadirile vicleanului, ca sa nu ma rapeasca rautatea spre prapastia pierzarii, nici sa nu ajung vanat al vrajmasului. Incredinteaza viata-mea ingerului credincios pazitor, care ma povatuieste si ma intareste sa fac voia Ta si sa implinesc bine poruncile Tale.
Asa, Stapane, indelung-rabdatorule, mult milostive Doamne, Soare gandit, imparate al slavei, Milostivirea si Iertarea desavarsita a pacatelor mele. Asa, Preadulce Iisuse, rasuflare si racorire a mea, mangaiere, domolire, dulceata, veselie a sufletului meu, bucurie deplina, dragoste desavarsita, dorire cu chip dumnezeiesc, viata fara mahnire, pofta de cele bune, “pacea care covarseste toata mintea”. Asa, lumina ochilor mei, miscarea mainilor, umblatul picioarelor, potrivirea madularelor, alcatuirea intregului meu trup, intr-un cuvant toate. La Tine doar, Stapane Hristoase, iau aminte, prin Tine viez si ma misc. Doar prin Tine sunt, desi am gresit mai mult decat toti. Curateste mintea mea de impatimirea materiala, de cugetele desarte, de amintirile si gandurile necuvioase si rele, care ma tin, ma sugruma si ma inconjoara acum. Da-mi mie dorire buna, a sufletului, gand temeinic, pofta a inimii si cugetare neincetata spre amintirea de Tine, cea de lumina datatoare si spre dragostea cea desavarsita, ca sa-mi inchipui de-a pururea podoaba Ta cea iubita si sa vad frumusetea Ta. Spala-ma cu desavarsire de spurcaciunea pacatului si curateste-ma de toata duhoarea cea patimasa, de necuratia si intinaciunea trupului si a duhului. Si imi da mie liniste statornica si pace adanca a gandurilor, ca prin toate acestea indulcindu-ma de binefacerea Ta, de indelunga-rabdare si de bunatatea Ta cea multa si mila Ta cea dumnezeiasca din destul dobandind, sa multumesc, sa slavesc, sa laud si sa maresc numele Tau cel preasfant si al celui fara de Inceput al tau Parinte si al preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

CUM SA NE RUGAM

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 

Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.

          

Rugăciuni către Sfantul Nectarie!

    DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL

BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

O, preasfinte şi întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii robi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scăpând, şi către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugăm ţie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia şi ticăloşia noastră. Vezi rănile sufletelor şi ale trupurilor noastre. Rugămu-ne ţie, Nectarie Sfinte, sârguieşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni, şi ne sprijineşte pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre şi nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai şi pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi luminat vieţuieşti întru împărăţia cea gătită sfinţilor, fiindcă ne-am încredinţat ca şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău şi cu credinţă ţi s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, şi l-ai trecut cu vederea? Sau cui, întru dureri fiind, şi spre ajutorul tău alergând, nu i-ai uşurat suferinţa?

Minunile şi ajutorul tău ne-au făcut şi pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, să te chemăm întru ajutor. Auzit-am că trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări în noi credinţa în înviere. Auzit-am şi că din dragoste pentru poporul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaşte să se răspândească în toată lumea. Ştim, o, alesule ierarhe, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai săvârşit, nou doctor fără de arginţi arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţa şi nici durere, pe care să nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boală căreia tu să nu îi poţi aduce tămăduire, dacă tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ţie. Dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci şi pe mulţi bolnavi i-ai ajutat a se întări în credinţa şi în răbdare, şi să ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Şi aceştia, fără să primească tămăduirea trupească, au primit tămăduirea sufletească şi i-au mulţumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost aduşi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea largă a patimilor la calea cea îngustă a mântuirii.

Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut şi pe noi a crede că la orice facere de bine eşti gata ajutător şi grabnic folositor şi sprijin minunat. Drept aceea, suntem încredinţaţi că pe tot cela ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta şi noi credem că şi acum acelaşi eşti, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Slabă este credinţa noastră, dar fiind scârbiţi şi păgubiţi, la tine alergăm cu credinţă şi cu lacrimi. Îngenunchind, rugămu-ne ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, să te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim şi noi ajutaţi şi miluiţi pentru rugăciunile tale, şi din pagube şi necazuri izbăviţi, ca să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru tot lăudatul şi prea puternicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

          

Dacă e duminică, e rugăciune şi flori !

 

Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapine, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci tuturor fapturilor Tale.
Inima mi se bucura si se desfateaza cind stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, incit nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in Trei Fetze: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat si Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea.
0, Parinte Sfinte, indura-Te de noi! 0, Binecuvintat Fiu al lui Dumnezeu, mintuieste-ne de iad! 0, Duhule Sfinte, da-mi Darul si acoperamintul Tau!
Mult indurate Stapine, rogu-Te, sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentr-u bunatalile ce-mi trimiti in toate zilele, mai virtos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertator Atotbun si indurat.
Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul, ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamina si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvintul nici cu fapta intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de-a treia zi si a venirii Duhului Tau Celui Sfint asupra Apostolilor.
Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapine, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica. Amin.

TAMAIA

                                                        

                

      Rasinile sunt substante lipicioase, inflamabile, secretate de diferiti arbori atunci cand li se cresteaza coaja. Din punctul de vedere al chimiei organice, sunt substante organice macromoleculare, continand C, H, O, N, S. Sunt colorate in galben, brun, negru.

      Tamaia este o substanta rasinoasa obtinuta prin crestarea scoartei unor arbusti exotici, solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator. Este folosita in ceremoniile religioase, medicina si parfumerie. Aceasta rasina aromata, care arde usor si repede la flacara, se scurge din coaja copacului Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste in: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt.

Unele prevederi si semnificatii biblice

Acest cuvant se pomeneste in Biblie de 22 de ori. Exemple:

- Facerea 43, 11. "A zis atunci Israel, tatal lor: Daca-i asa, ei bine, faceti asa: luati in tarhaturile voastre cate ceva din roadele pamantului si duceti-i-le omului in dar: putin balsam, si putina miere, tămâie si smirna si migdale si alune".

- leremia 6, 20: "De ce-Mi aduceti voi tamaie din Saba si scortisoara din tara de departe? Ca arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au indulcit".

- Matei 2, 11: "Si intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna".

      Aceasta rasina se strange de pe scoarta copacului si, pentru a fi mai parfumata, se amesteca si cu alte arome, asa cum se precizeaza in Vechiul Testament (Iesire 30, 38). Tamaia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit in toate religiile din vremuri stravechi. Folosirea ei este expresia pioseniei, a cinstirii lui Dumnezeu: "Tamaie... sa nu va faceti pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul" (Iesire 30, 34-37).

Tamaia, prin parfumul si mireasma ei subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie si astfel ea se integreaza in actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o pretioasa ofranda si simbol al rugaciunii si faptei bune. „Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta”, zice Psalmul 140 de la Slujba Vecerniei. Tamaia este simbol al rugaciunii de cinstire a lui Dumnezeu dar si de implorare a Sfantului Duh: "Tamaie iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o intru jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Prea Sfantului Tau Duh" (rugaciunea rostita de preot la binecuvantarea tamaiei). In Noul Testament, ca si in Vechiul Testament, tamaia este considerata un element simbolic de slavire a lui Dumnezeu. Magii care au venit sa se inchine la Betleem Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, I-au adus in dar "aur, smirna si tamaie" (Matei 2, 11). In Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii Ceresti, in care tamaia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile Sfintilor catre Dumnezeu: "Si a venit un alt inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu impreuna cu rugaciunile Sfintilor” (Apocalipsa 8, 3-4). Tamaia se foloseste in cultul crestin din primele veacuri asa cum se mentioneaza in textele primelor Liturghii crestine (Constitutiile Apostolice, Sf. Ambrozie, Liturghia, Sf. Iacob, s.a,). Vechii evrei o intrebuintau ca un articol absolut necesar in ceremoniile religioase. De altfel, cu aceeasi intrebuintare a fost cunoscuta si in religiile pagane, fie curata, cand se ardea pe altarul exterior, fie amestecata cu alte materii aromate cand se tamaia interiorul templului, deci tamaia se priveste ca icoana mirosului de buna mireasma a rugaciunilor pioase si ca unul din cele mai pretioase daruri ce se pot aduce lui Dumnezeu. Ca insemnatate simbolica, tamaia este expresia adoratiei lui Dumnezeu; ea mai simbolizeaza cererea si dorinta celui care se roaga, ca rugaciunea lui sa fie primita de Dumnezeu; cat si darul Sfantului Duh si recunoasterea de catre Magi a Dumnezeirii Pruncului Iisus. Tamaia se foloseste atat la slujba Sfintei Liturghii, cat si la toate slujbele divine, fumul ei imbalsamand si creand o atmosfera de reculegere si sfintenie, prielnica pentru rugaciune si indepartarea duhurilor rele. Tamaia se arde in cadelnita sau in vase speciale (tamaiernite, catui). Mireasma tamaiei are calitati tonice si stimulante, de aceea, in trecut se folosea si in medicina.

      Caditul sau tamaierea este cel mai de seama dintre actele cultului extern. Folosirea tamaiei, asa cum am mai spus, este o traditie foarte veche care se gaseste nu numai la crestini, ci si in practica religioasa a popoarelor pagane, si la iudei. Cadirea, tamaierea, se face in timpul Liturghiei si a tuturor serviciilor divine. Ea este un simbol al rugaciunii credinciosilor, de slavire si cinstire a lui Dumnezeu si a Mantuitorului lisus Hristos. Fiecare moment al tamaierii isi are simbolul sau. Astfel, tamaierea in timpul citirii Apostolului se face in cinstea Evangheliei care urmeaza a se citi si simbolizeaza atat pe Sfintii Apostoli, cat si invatatura Evangheliei raspandita de ei. Tamaierea care se mai face la ecfonisul: "Mai ales pentru Prea Sfanta, Curata Prea Binecuvantata…”, se face atat in cinstea Sfintelor Daruri, dupa sfintirea si prefacerea lor, cat si in cinstea Maicii Domnului, care se pomeneste acum. Tamaierea Sf. Daruri inainte de ducerea lor la Proscomidiar semnifica harul Sf. Duh dat Sf. Apostoli dupa Inviere: „Luati Duh Sfant…” (Ioan 20;22).

      Cadelnita sau catuie – tamaierul sau tamaietoarea – este obiectul de cult in care se pune pe jar, tamaie. Are forma unui recipient rotund, de metal, atarnat de 3-4 lantisoare unite, in partea de sus intr-un maner cu doua belciuge, ca sa poata fi tinuta de preot cand tamaiaza in biserica, dupa randuiala sfintelor slujbe. Intrebuintarea cadelnitei la serviciul liturgic este la fel de veche ca si folosirea tamaiei si a tamaierilor pe care cultul crestin le-a mostenit din cultul Vechiului Testament. Primele cadelnite folosite de crestini erau facute din argila, metal ori ceramica, cu sau fara maner, asa cum se folosesc si astazi de unii preoti la serviciile funebre la tara sau cadelnite cu manere scurte folosite inca in unele manastiri. Forma de azi a cadelnitelor ar data dupa unii liturgisti, cam din secolul al XII-lea. Cadelnita aminteste altarul Tamaierii din Cortul Marturiei si apoi din Templu, pe care se aducea lui Dumnezeu jertfa de tamaie (Iesire 30, 1- 8 si Evrei 9, 4). Fetele cadelnitei sunt uneori gravate cu figuri de animale si de plante, simbolizand ca intreaga natura (fire) inalta, impreuna cu oamenii, rugaciuni lui Dumnezeu. Despre simbolismul cadelnitei, Sf. Ambrozie spune: "Cadelnita este menita sa dea buna mireasma... tot asa si voi (crestinii) sunteti buna mireasma a lui Hristos". In interpretarea marelui liturgist si ierarh Gherman al Constantinopolului, cadelnita simbolizeaza umanitatea Mantuitorului, focul din cadelnita Divinitatea Sa, iar fumul de Tamaie este mireasma Duhului Sfant.

      Drumul Tamaiei - se numea in antichitate, calea pe care erau transportate din tarile producatoare, diferite rasinoase aromate, care se foloseau fie in cult, fie pentru preparate farmaceutice sau in parfumerie (ca tamaia, smirna, camforul, sacazul - guma de Accacia, care se scurge din scoarta unor arbori). Astfel, tamaia si smirna produsa in sudul Arabiei, Yemenul de astazi, erau duse la inceput pe cale maritima, apoi transportate cu caravane de camile, traversand desertul ce despartea Arabia de Sud de marile imperii si bogatele cetati ale Orientului Apropiat.  Caravanele ajungeau la Gaza, oras iudeu, port la Marea Mediterana si strabateau tara Ghebanitilor, pana in Tima, capitala lor, foarte departe de Gaza. Acest traseu foarte lung era impartit in 65 de statii de oprire a caravanelor pentru implinirea formalitatilor de tranzit si plata unor taxe ce reveneau si statelor, dar si localitatilor in care stationau. Cei care incercau sa se sustraga implinirii acestor obligatii si se abateau de la traseul stabilit oficial pentru comertul cu aceste produse, erau pedepsiti cu moartea. Smirna si tamaia au fost pentru Arabia si India antica mari izvoare de imbogatire. Tamaia si smirna erau folosite in templele si palatele faraonilor din Egipt, chiar si pe la jumatatea mileniului doi. Sapaturile arheologice au aratat ca, in Mesopotamia antica, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea viitorului; ghicitorii ardeau tamaie intr-un vas asezat pe genunchi si ghiceau dupa miscarea fumului. Incepand cu secolul al VIII-lea pana in secolul al VI-lea i. Hristos, cand se dezvolta comertul cu aceste aromate, ele sunt tot mai folosite, devenind nelipsite in cultul din marile temple ale centrelor urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc). Profetul Iezechiel vorbeste despre comertul orasului Tyr cu Saba de unde importa tamaie. Pliniu, scriitor latin din secolul 1, a lasat in scrierile sale date importante despre comertul cu smirna si tamaie si despre drumurile de comert cu aceste si alte mirodenii, aratand cat de mult incarcau costul lor, multiplele taxe la care erau supuse pe parcursul transportului, incat, atunci cand ajungeau la Roma, erau foarte scumpe, ca si aurul, iar smirna era cea mai scumpa.

Clasificarea din punct de vedere botanic se face dupa monumentala lucrare "Flora R.S.R." aparuta in treisprezece volume in intervalul 1952-1976 in Editura Academiei si dupa alte documentare stiintifice mentionate in bibliografia selectiva.

      Descrierea stiintifica

      Tamaia este o substanta rasinoasa extrasa din trunchiul unor arbusti Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste in: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt. Tamaia are actiune farmacoterapeutica, antiinflamatoare, antiseptica, astringenta, carminativa si cicatrizanta, diuretica, expectoranta, sedativa. Arborele care da tamaia este inalt de 3-6 m, cu florile alburii. Creste prin crapaturile stancilor din munti si prin pietrisurile de la bazele colinare din vecinatatea marii. Prin incizii longitudinale facute in scoarta acestui mic arbust se scurge un lichid laptos, care in contact cu aerul se solidifica, formand bucati, mai mari sau mai mici, putin globuloase, de culoare galbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de tamaie. Tamaia este o substanta rasinoasa cu miros placut si aromatic care dezvolta bine aceasta aroma abia la temperatura de 100°, cand se inmoaie fara a se topi (asa se recunoaste); la temperatura mai ridicata se descompune si da nastere la vapori aromatici, proprietate care o face sa fie intrebuintata la ceremoniile religioase ale bisericii noastre. Tamaia, din cauza proprietatilor stimulente, tonice, a fost intrebuintata in medicina. Tamaia are diferite forme si culori dupa locurile si tarile din care provine. Tamaia de Arabia, Egipt si Somalia are culoarea putin galbuie si forma de lacrimi, cea de India este superioara, este galbena, cristalizata in forma de lacrimi mari. Astazi tamaia naturala se poate falsifica de unii "impostori" si vinde la preturi exorbitante ca tamaie. Tamaia intra ca ingredient la prepararea Sfantului si Marelui Mir. Unii confunda tamaia cu smirna si invers, confuzie care se intalneste si in Sfanta Scriptura. Azi se foloseste pe scara larga tamaia sintetica.

    

Tămâie naturală (click pe imagine pentru a o mări)

SMIRNA       Smirna este o substanta rasinoasa, obtinuta prin crestarea unor arbusti exotici: Styrax Benzoin-Sumatra, Styrax macrothyrsus – Vietnam, Styrax paralleloneurus, Indonezia, Styrax tokinozis-China din Familia Stryacceae, care arde raspandind un miros placut aromatic si care se foloseste in ceremoniile religioase, imbalsamare, in medicina si parfumerie.       Cuvantul smirnă este pomenit in Biblie de cincisprezece ori si deriva de la cuvantul "a fi amar" din ebraica. Smirna intr-adevar este o substanta amara si rasinoasa. In toate vremurile in Orient smirna a fost pretuita si se vindea in boabe solide de culoare usor galbuie si venea din Arabia sau Abisinia (Yemenul de astazi si Etiopia).       Unele mentionari si semnificatii biblice - Cantarea Cantarilor 3, 6: "Cine-i acel ce din pustiu se-nalta ca o coloana fumeganda, amestec viu de smirna si tamaie, din arta facatorilor de mir?" . - Cantarea Cantarilor 4, 14: "... cu narduri si sofran, cu trestie-n balsam, cu scortisoara, cu aromele lemnoase din Liban, cu smirna si aloe, cu tot ce-i mai subtire-ntre miresme". - Cantarea Cantarilor 5, 5: "M-am ridicat iubitului ca sa-i deschid si smirna mi-a picat din maini; de smirna pline-s degetele mele si smirna-i pe maneru-ncuietorii..." - Facerea 37, 25: "Apoi s-au asezat sa manance. Si daca si-au ridicat privirea, iata ca o caravana de Ismailiti venea de la Galaad, avandu-si ei camilele incarcate cu tamaie si balsam si smirna, pe care mergeau sa le descarce in Egipt".       Asupra arborelui care produce smirna au fost foarte multe controverse; Pliniu compara arborele cu ienuparul, Discoride cu salcamul. Unii naturalisti ca Ehrenberg si Hemprich numesc arborele care da smirna Balsamodendron Myrrha - Familia Terebentaceae - vecin cu genul Boswellia care da tamaia. Palestinologii ne spun ca arborele Mor este din familia Burseraceae si originar din Arabia. Unii traducatori biblici considera smirna Styrax si Myrrha.       Arbustul mai este raspandit in Sumatra, Java, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, China, Thailanda. Smirna, ca si tamaia, combinata cu alte substante aromatice, a jucat mare rol in practicile religioase ale indienilor si egiptenilor. Se amesteca cu untdelemn sfintit si servea la unsul templului. Sf. Evanghelist Matei ne spune ca smirna, ca si aurul si tamaia, a fost unul din darurile pe care Magii l-au adus Mantuitorului la nastere: "Si, intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna". (Matei 2, 11). Nicodim a folosit-o amestecata cu alte arome la imbalsamarea trupului lui Iisus: "Si a venit si Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand ca la 100 de litre de amestec de smirna si aloe" (Ioan 19, 39). Vinul si smirna pe care soldatul roman le-a dat Mantuitorului pe cruce erau amare, dar nu aveau nici una din proprietatile narcotice pe care unii banuiesc ca le-ar fi avut. Iuda si Israelul faceau negot cu smirna si primeau in schimb grau, ceara, miere, untdelemn si balsam (Iezechiel 27;17). Se spune ca nimic nu este mai placut ca privelistea oferita de copacii de Styrax in cursul lunii martie, cand sunt acoperiti cu flori care imbata cu parfumul lor mirositor vaile Carmelului si ale Galileii. In Siria si Palestina, in Insulele Arhipelagului Indonezian, Italia sau chiar sudul Frantei creste Styraxul. Ca si tamaia, mirosul si fumul ei deosebit de aromat sunt simbolul faptelor bune si al rugaciunilor catre Dumnezeu, iar amaraciunea ei este simbolul patimilor. La vechii evrei era considerata ca fiind simbolul iubirii nevinovate. Ca dar al Magilor, ea a simbolizat fiinta omeneasca a Mantuitorulul. In vechime era unul din cele mai scumpe articole de parfumerie, numai pentru regi si femeile celor bogati, putandu-se folosi pentru tamaiere sau parfumarea paturilor. Astazi costa circa 25 Euro/ Kg.       Descrierea stiintifica        Styrax Benzoin in mod obisnuit el este un arbust, dar poate avea si forma unui copac cu o inaltime de 4-5 m. Frunzele sunt ovale iar partea inferioara le este acoperita cu perisori albi. Scoarta arborelui este neteda. Din scoarta lui, prin incizii, curge rasina, denumita smirna. Styrax Benzoin din familia Stryraceae, are tulpina groasa, ramurile cilindrice acoperite cu o scoarta alburie spre gri, frunzele alterne petiolate, intregi, netede pe partea superioara, florile albe, fructul este mare, globulos. Asa cum am mai spus, acest arbore creste prin sesurile si prin malurile raurilor din insulele Borneo, Sumatra si Java si in alte regiuni tropicale. Recunoastere: smirna este un suc alburiu, foarte compact, care se solidifica in contact cu aerul devenind untoasa. Incet, incet culoarea devine aurie, pentru ca atunci cand rasina este intarita sa fie rosiatica, adunata in lacrimi mici. Are un gust balsamic, arde raspandind un miros placut si multi vapori de acid benzoic cu actiune farmaceutica. Se dizolva in alcool de 90° sau in eter. Se cunosc mai multe calitati de smirna dupa modul de extractie si de preparare precum si dupa varsta arborilor din care se extrag. Impostorii de astazi falsifica smirna cu diferite rasini obtinute din diferite specii de brad, molid etc. pretinzand sume exorbitante, vanzand aceste surogate ca fiind smirna; ea este mai scumpa ca tamaia.      Actiune farmacoterapeutica       Smirna este antiinflamatoare a cailor respiratorii. Este intrebuintata si ca antioxidant, antiseptica, astringenta, carminativa, deodoranta, sedativa si expectoranta. Smirna intra in compozitia Sfantului si Marelui Mir in conditiile de solubilizare intr-un vas de vin si ulei de masline virgin, la fierbere, dupa o tehnologie speciala asa cum se mentioneaza in cartea "Ce stim despre Sfantul si Marele Mir?".     Smirnă (click pe imagine pentru a o mări)

ÎNVĂTĂTURI BUNE DESPRE TĂMÂIE

 ---Cand se tamaie casa – ce se tamaie, care e forma si cine poate tamaia?

Tamaierea se face acasa odata cu inceputul rugaciunilor. Se aprinde tamaie si se pot tamaia si sfintele icoane; aceasta se face de catre un barbat cu credinta, daca nu este se poate face si de o crestina curata in acel timp. Este bine sa se tamaie toate camerele. De asemenea, se mai pot tamaia vase, haine sau mancare de pomana, inainte de a le imparti, cum e cazul pe la sambata mosilor; si se mai poate tamaia sambetele sau duminicile, dimineata, la mormintele mortilor, pana se incepe slujba la biserica.

---In caz de necesitate (rau, frica, ganduri necurate, tulburare, suparare), in timpul zilei, ce se poate lua?

Daca persoana nu a mancat, poate lua anafura, agheasma mica, iar daca a mancat sa se unga cu ulei de la Sf. Maslu sau agheasma pe frunte, sa se afume cu tarnoseala, sa aprinda tamaie.

ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE TĂMÂIE

---Dacă cineva este rău, are răutate în suflet, trebuie să înghită un bob de tămâie şi va fi bun.

Înghiţind unul sau mai multe boabe de tămâie vei scăpa de calculi renali (pietrele de la rinichi), dar în nici un caz de răutate. Răutatea vine din suflet, nu din trup. Vei deveni mai bun înghiţind un "bob de răbdare" şi unul "de rugăciune".

---Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse.

Lumânarea este un simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina dumnezeiască pe care o dorim şi în viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.

---Tămâia se foloseşte oricând, smirna numai în sărbători.

Putem să folosim şi una şi alta, oricând vrem fără nici o oprelişte. Pentru o mai bună înţelegere, între smirnă şi tămîie este o diferenţă ca între pâinea albă şi cea neagră. O poţi folosi pe fiecare când o ai, cu sfinţenie şi cu mulţumire la Dumnezeu.

                                              

Rugăciune la vreme de necaz şi de întristare către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE... 

Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de DUMNEZEU – La vreme de necaz şi de întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.

Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.

Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.

Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.

Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.

O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile!

El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.

Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.

Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!

Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.

Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-1 eliberezi din legăturile iadului.

Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.

Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.

Rugaciune Facatoare de Minuni

Se spune zilnic timp de 10 zile si in fiecare zi se spune de 5 ori, cu 3 lumanari aprinse in casa. ....Este importanta sinceritatea


Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare spre tie imi indrept gandul, inima si toate simturile si te
rog cu lacrimi:

Pina cand Maicuta a milostivirii va fi aceasta durere necontenita pe pamant? Pina cand vrajmasii nevazuti ai neamului omenesc vor da lovituri atat de puternice bietilor oameni? Pana cand vor pangari si vor necinsti trupurile, sufletele si vietile lor? Inselandu-i ca sa nu cunoasca adevarul, sa nu indeplineasca poruncile divine si sa nu dea slava si cinste pururi maritului Dumnezeu Cel in Treime inchinat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant?

Ridica-te Stapana Atotbuna si zdrobeste pe vrajmasii nostri si ai Fiului tau iubit Isus Hristos ingrozindu-i cu nebiruita-ti sfintenie indreptandu-ne pe cararile mantuirii, ca sa dam mereu marire lui Dumnezeu.

Roaga-te Fecioara pentru Sfinta Biserica pentru propavaduirea evangheliei pe intreg pamantul, pentru poporul acesta, conducatorii lui, rudele mele, pentru vaduve, pentru orfani, bogati, saraci, necajiti, bolnavi, pentru cei prigoniti, pentru credinta, pentru salvarea celor care au ratacit la secte, pentru cei raposati.

Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre, sa iubim Biserica, sa ne spovedim adesea, sa renuntam la pacate, vicii si necredinta.

Ajuta-ne sa nu fim insensibili la chemarea divina a blandului tau Fiu care a venit sa sufere chinuri barbare pentru bietele fiinte ranite atat de mult de vrajmas.

Roaga-te Maicuta Sfinta si pentru aceste nevoi ale mele X… (rostiti acum necazurile care le aveti si dorintele pe care sa vi le implineasca Maica Domnului cu toata sinceritatea)

Slava Tatului si Fiului si Sfantului Duh in vecii vecilor.
Amin!


 
                   

TAINA SF MASLU

Taina Sfântului Maslu ca înțeles și semnificații este admirabil cuprinsă în cele șapte Sfinte Evanghelii care, prin înțeleapta lor alegere ca text (pericopă) și ordine de citire, prezintă lucrarea lui Dumnezeu de identificare, de îngrijire, de vindecare a tuturor celor care sunt bolnavi trupește și sufletește – conștient sau mai puțin conștient.
Atunci când cineva suferă un accident grav și este rănit la limită, găsește puterea de a lupta pentru supraviețuire atunci când vede medicul alături, prezența lui devine sursă de curaj și speranță de vindecare. Taina Sfântului Maslu are același efect încurajator însă mult mai complex, după cum vom vedea din tâlcuirile celor șapte Evanghelii.
Prima Evanghelie…
…a Samarineanului milostiv ne plasează în lumea reală din viața reală a fiecăruia, și anume că viața e un drum din Ierihonul pământesc către Ierusalimul ceresc, drum plin de primejdii, de tâlhari specializați în furtul calificat de timp, de pace, de liniște, de curaj, de credință, de Dumnezeu care, după ce atacă lasă victime nenumărate în agonia disperării și a deznădejdii, plini de răni adânci – numite patimi. Adică noi cei după chipul lui Dumnezeu, odată răniți suntem infestați cu veninul urii și devenim după chipul celuilalt – adică aproape morți. Ca un duș rece, această Evanghelie ne smulge din fantazia reclamelor și ne repune realitatea vieții cotidiene, însă, totodată ne prezintă și ne asigură de realitatea Marelui Doctor, veșnicul Călător, Care, deși venit special pentru căutare și vindecare, lasă permanent impresia că toate vindecările sunt simple coincidențe „omul potrivit la locul potrivit”.
Deci prima Evanghelie ne asigură că de două mari realități, prima că fiecare ascunde în el boli mai mult sau mai puțin evidente dar și mortale dacă sunt netratate, a doua că nu suntem singuri în suferința noastră, că Dumnezeu știe perfect unde zacem, cine ne-a făcut rău, și cum se poate vindeca - știe pentru că nu suntem priviți de sus printr-o lupă, ci Dumnezeu este alături – aproape, lângă noi, iar o dată găsiți suntem duși la casa de oaspeți și îngrijiți. De asemenea, se cunoaște aici cauza, sau microbul cauzator de moarte pentru fiecare și anume diluarea până la încetare a iubirii din noi – de aceea Evanghelia începe cu acel dialog referitor la iubire, care este sângele sufletului – un om care urăște este un om cu inima de gheață, rece, muribund spiritual.
A doua Evanghelie…
…a lui Zaheu vameșul, ne confirmă că vindecarea este la dispoziția tuturor, dar o primesc doar cei care și-o doresc, se vindecă doar cei care îl caută pe Hristos, iar căutarea este valabilă chiar dacă are intensitatea firavă a acestui vameș. Curiozitatea lui nespectaculoasă a fost producătoare de mântuire, deoarece căutarea noastră este cea mai frumoasă invitație pe care o putem face lui Dumnezeu, Care se autoinvită în casa sufletului fiecărui om curios duhovnicește. Deși Dumnezeu nu-i cere nimic lui Zaheu și nici nu-i face observație, sau măcar aluzie la modul avar de viețuire, el își „injectează” singur medicamentul dăruirii primit tainic prin prezența Mântuitorului în viața lui, in casa lui – ”căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut”.
A treia Evanghelie...
...continuă povestea omului căzut în mâinile tâlharilor, care, dus la o casă de oaspeți are parte de servicii de calitate, profesioniste, harice căci „gazda” chiar se pricepe să primească și să îngrijească „oaspeții” - care de fapt sunt aduși de Dumnezeu fiecare în parte pe asinul Lui – adică smerenia Lui, căci atragerea cuiva în Biserică este lucrarea tainică a lui Dumnezeu în fiecare suflet. Gazda este instruită bine și mai ales investită cu putere, cu har, cu viața lui Hristos în ea, și are toate instrumentele și medicamentele cu garanție nelimitată – Sfintele Taine. Ele sunt atât de eficace că pot „ămădui orice boală și orice neputință din popor”. O altă calitate este oferirea ca dar din dar a acestor „servicii medicale ”.
Evanghelia a patra...
...ne clarifică faptul că tot ceea ce primim bun de la Dumnezeu nu ne este dat nici ca merit, nici ca obligație, ci pur și simplu dintr-o dragoste pe cât de dezinteresată pe atât de nefirească, Lui Dumnezeu îi face plăcere să ne ia neputințele si să ne poarte bolile doar pentru a vedea acel zâmbet frumos și binefăcător de pe chipul nostru. Profetul Isaia, menționat in Evanghelie, arată că această calitate minunată de Tată presupune asumarea imediată și fără compromis a durerilor fiilor – atitudine de altfel probată de fiecare părinte care are copii. De aceea, vindecarea este gratuită, dezinteresată, fără scoatere de ochi, fără judecată, fără a cere socoteală, fără aducere aminte. Dumnezeu nu se așteaptă la gesturi fantastice de recunoștință, mai ales că de multe ori nu are unde să-și plece capul, nu găsește un adăpost în sufletele noastre, care, poate câteodată, speculează mai mult astfel de momente.
Evanghelia a cincea...
...oferă din textul ei un cuvânt pe care se sprijină întreaga omenire cu viața ei cu tot și anume „întârzierea” Mirelui, adică răbdarea ieșită din comun și de multe ori nejustificată (asta ca să fim sinceri) a lui Dumnezeu în ceea ce privește dorința noastră de întoarcere, de vindecare. ”Din mila Sfântului, facem umbră pământului” spunea cu precizie Mihai Eminescu, întruchipând într-un vers toată taina vieții noastre.  Nu este nefiresc să mai rămânem fără untdelemn în candele,dar este strigător la cer de sfidător să nu încercăm să o umplem măcar – curată nebunie. Refuzul categoric al ajutorului, a mâinii întinse a lui Dumnezeu duce inevitabil la veșnica și permanenta izolare de El.
Evanghelia a șasea...
...reprezintă apogeul lucrării de vindecare dar mai ales reprezintă contrastul prin excelență cu Evanghelia a doua. Zaheu și samarineanca, doi căutători, doi mărturisitori, doi suferinzi, două boli asemănătoare (aceleași duhuri negre și rele), doi primitori de vindecare unul „astăzi”, celălalt „în ceasul acela”.
Putem înțelege niște adevăruri zguduitoare de aici și anume:
Universalitatea vindecării, atât ca persoane candidate la vindecări (nu contează neamul, originea, etc, ci dorința de a cunoaște și a iubi), cât și ca moduri de vindecare - fiecare om este unic și se deosebește ce ceilalți, iar Dumnezeu respectă această calitate și se oferă spre descoperire în tot atâtea moduri câte inimi sunt.
Amândoi au un curaj nebun, unul mărturisește public că este hoț și nedrept, iar femeia de alt neam mărturisește public că este câine - ce aflăm de aici că dorința și lucrarea în sine de a ne vindeca reciproc presupune „curaj cu tona” iar eliberarea definitivă se produce în urma mărturisirii tip explozie la spovedanie, a patimii aferente. Astăzi a devenit un trend să te consideri păcătos – e un tertip ieftin de împăcare a conștiinței, curajos este să te numești cu patima care te domină (e mai greu sau chiar imposibil să ne facem pe noi înșine vipere, trădători, desfrânați, scorpii, invidioși, etc).
Un alt mare adevăr ascuns aici este acela pe care Sfântul Ioan Gură de Aur îl descoperă și anume că „de cele mai multe ori nu ne dorim cu adevărat ceea ce-I cerem lui Dumnezeu. Nu primi pentru că nu cerem ci doar simulăm infricoșați de răspunderea ajutorului pe care il dorim”. Cum ne rugăm pentru copii nostri acum și cum ne-am ruga dacă ar fi in pericol de moarte – sesizăm diferența. De aceea femeia cananeancă este un adevărat profesor și mentor al dorinței sincere și nezdruncinate de nimeni și de nimic, nici măcar de Dumnezeu. De aceea sfântul Ioan Hrisostom ne îndeamnă să rugăm astfel „Doamne ajută-mă să-mi doresc cu adevărat ceea ce-ți voi cere”.
Evanghelia a șaptea...
...vine și ne dă „mândria” de a fi bolnavi, de a fi păcătoși. E foarte interesant că această mândrie are eficiență atunci când se conștientizează această stare. Alcoolicii, când încep terapia de recuperare prima dată se ridică în picioare și recunosc în plen „sunt alcoolic”, și 50% din terapie s-a încheiat. Numai cei care se consideră bolnavi și cu nevoie stringentă de ajutor stau la masă cu Dumnezeu. Cei inconștienți de neputințele lor fac parte din „elita” celor din a patra Evanghelie „morții care-și îngroapă morții lor”. Ești cu adevărat sănătos când te consideri cu putere bolnav, și ești cu adevărat viu când te vezi cu încăpățânare mort.
Taina Sfântului Maslu reprezintă tainic dar real prezența lui Dumnezeu lângă noi, prezență ce aduce mângâiere, curaj, putere de viață.
Să ne grăbim cu bucurie, câini fiind, cu candele ruginite și uleioase, să ne târâim sufletele ferfeniță în palmele găurite de „dragostea noastră” ale Mântuitorului Hristos strigând: înviază-mă Cuvinte cu mila Ta pe mine cel singur vinovat şi de moartea Ta