Receptat de Biserica Ortodoxa
in calitatea sa de martir, perceput de pietatea populara ca personaj
exemplar care isi pune toate abilitatile in slujba celor multi,
infrangand prezente malefice intre care ciuma este cea mai frecventa,
cultul Sfantului Haralambie, praznuit pe 10 februarie, este in directa
relatie cu eficacitatea dovedita, palpabila a faptelor sale. Cultul sau a
fost maxim dupa cum arata insemnarile, in secolele XVII - XIX, cand
lumea spatiului rural era dominata de teama in fata mortii prin
napraznica boala a ciumei, in fata careia oamenii simpli se vedeau cu
totul neputinciosi si care a facut, de altfel, ravagii.
Sfantul Haralambie in calendarul popular
In calendarul popular, despre Haralambie
se spune ca este sfantul care are putere asupra ciumei, holerei si a
mortii, de aceea sarbatoarea este tinuta cu sfintenie in mai toata tara.
«In nordul Transilvaniei, in asezarile de pe Somes, in Bihor, oamenii
duceau in aceasta zi la biserica, malai, graunte si sare. Dupa ce erau
binecuvantate de catre preot, le dadeau ca hrana animalelor din
gospodarie, pentru a fi sanatoase tot anul. Pastrau insa o parte din
aceasta hrana a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora”.
Se crede ca daca ploua in aceasta zi,
atunci va ploua 40 de zile. Tot in aceasta zi, se face pomana pentru cei
care nu au murit de moarte buna.
Un alt ritual care era savarsit in
aceasta zi era confectionarea «camasii ciumei». «Intr-o singura noapte,
un numar de noua femei, alese dupa anumite criterii, torceau tortul,
navadeau firele, teseau si coseau camasa ciumei pentru a fi agatata,
inainte de ivirea zorilor, intr-un copac de pe hotar, sau, pentru a fi
imbracata o papusa confectionata din paie si pusa in calea ciumei. In
unele sate, prin gura acestei camasi, treceau toti membrii obstii.
Protectia magica prin tragerea unei brazde cu plugul tras de boi negri
de-a lungul hotarului, sau amenintarea ciumei prin implantarea pe hotar a
unui bustean de stejar cioplit cu chip om, care purta amenintator un
arc cu sageti intr-o mana si o sabie in alta mana, este atestata de
documentele istorice(…). Cei atinsi de ciuma erau descantati, iar cei
scapati de moarte, cioclii, inmormantau victimele”.
Dupa diferite legende din Bucovina,
Dumnezeu i-a dat sfantului Ciuma in stapanire, ca sa-l rasplateasca
pentru muncile grele cu care a fost chinuit in viata. „Sf.
Haralambie..., cum a vazut ca Dumnezeu i-a dat putere asupra Ciumei..., a
legat-o de grumaz cu un lant de fier... si, numai atunci cand oamenii
nu serbeaza ziua lui, o sloboade pe pamant. Si Ciuma, care are aripi si o
sabie lata in mana, cum se vede scapata din lantul in care e
inferecata, indata alearga la oamenii ce nu-i tin ziua si pe toti ii
omoara".
Dupa o alta legenda, tot din Bucovina,
Sfantul Haralambie s-ar fi intalnit intr-o zi cu Ciuma „care umbla pe
pamant si aducea foarte multa stricaciune in omenire. Si Ciuma..., cum a
vazut pe Sfantul Haralambie, indata s-a repezit asupra lui, voind numai
decat sa-l inghimpe si sa-l omoare. Insa Sfantul Haralambie, prinzand-o
si legand-o cu un lant greu de fier, a inceput a o bate si a o chinui
pana ce s-a saturat. Si tot asa legata o tine el pana in ziua de
astazi...".
In alta legenda, culeasa din judetul
Tecuci, Sfantul Haralambie, care fusese initial cioban, a invatat de la
un doctor lecuirea tuturor felurilor de boli si tamaduitul oamenilor
fara plata si lumea l-a facut sfant. Ivindu-se insa intr-un rand Ciuma,
oamenii au inceput sa moara cu droaia si, in putina vreme a ramas
singur, singurel. Dumnezeu i-a dat atunci Sfantului Haralambie Ciuma in
seama. De atunci el tine ”Ciumele de par, ca sa nu-si mai faca de cap,
cum si-au facut cu ai lui. Cate odata le scapa, si atunci Ciumele se
reped in lume ca lupii intre oi. Deosebirea este numai ca lupul omoara
cat omoara si se duce, in vreme ce Ciuma ia de-a randul, si pe bun si pe
rau, pana baga Sfantul Haralambie de seama, si o strange din nou din
lume, inhatand-o de par"
.
.
