ACATISUL -ADORMIREA MAICI DOMNULUI

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu este una dintre icoanele facatoare de minuni din tara noastra. Aceasta icoana este asezata intr-un baldachin de lemn, in biserica cea noua a manastirii, inchinata Acoperamantului Maicii Domnului. Aceasta icoana este cunoscuta de catre toti credinciosii care vin la Manastirea Hadambu ca fiind facatoare de minuni. Acest fapt se datoreaza mirului care izvoraste din icoana saptamanal, precum si minunilor nenumarate care s-au savarsit inaintea ei.

"Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane

 Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hadambu

Manastirea Hadambu este o manastire ortodoxa aflata in localitatea Mogosesti, la o distanta de 30 de kilometri fata de municipiul Iasi. Zidita intr-o curte fortificata cu ziduri de piatra, manastirea a fost inaltata pe la jumatatea secolului al XVII-lea. In anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a daruit fostului chelar Iani Hadambu un loc "in padurea Iasilor, la Dealul Mare", pentru a construi o biserica cu hramul Nasterii Maicii Domnului. Asezamantul monahal este un complex fortificat reprezentativ pentru arhitectura moldoveneasca din secolul al XVII-lea. In anul 1991, dupa o perioada in care a fost parasita, Manastirea Hadambu a fost redeschisa vietii monahale.

   

Icoana Maicii Domnului din Manastirea Hadambu a fost zugravita in anul 1938, de catre preotul Octavian Zmau, din orasul Roman. Icoana a fost donata „Schitului din Dealul Mare”, cum mai este cunoscuta Manastirea Hadambu, de catre ieromonahul Iov Mazilu, egumenul schitului. In perioada celor treizeci de ani de parasire a lacasului monahal, icoana a stat inchisa intr-o lada, in Sfantul Altar, asteptand tacuta schimbarea vremurilor. Abia in anul 1990, aceasta a fost asezata in biserica manastirii, dupa noua sfintire a acesteia.

Icoana a fost ferecata in argint de catre mesterul Ion Contfas, din localitatea Targu Neamt. Cele doua coroane ale icoanei sunt din aur, decorate cu pietre pretioase, rubine, safire si smaralde, donate de familia Constantin, Roxana si Elena Amarinei din Piatra Neamt.

In seara zilei de 22 ianuarie 2003, un incendiu puternic a izbucnit in Manastirea Hadambu, cateva zeci de chilii pierind in flacari. In urma incendiului, intreaga cladire s-a transformat in scrum, precum si cartile si obiectele bisericesti adapostite in aceasta, iar paraclisierul a murit si el. Doar icoana Maicii Domnului, numita facatoare de minuni, a scapat neatinsa de flacari, fara a fi protejata in vreun fel aparte.

Icoana pastrata in Manastirea Hadambu o infatiseaza pe Maica Domnului cu Pruncul, intr-un mod aparte, Pruncul fiind tinut pe mana dreapta a Maicii Domnului, iar nu pe cea stanga, precum in toate celelalte icoane. Icoana de la Hadambu seamana cu Icoana Maicii Domnului "Axion Estin", una dintre cele mai renumite si iubite icoane din Biserica Ortodoxa, pastrata in Biserica Protaton, biserica centrala din Careia si cea mai veche din intreg Sfantul Munte Athos.

Cand si cum se cuvine sa postim?

Sfanta Biserica ne recomanda, ca si Domnul Iisus de altfel, sa postim cand Mirele nu se mai afla printre noi si cu trupul, de aici intelegand ca timpul postului este interpretat ca o perioada de constanta asteptare si pregatire pentru intampinarea Mirelui Hristos. De altfel, din predica de pe munte (Mt 6, 14-18), ca si din alte imprejurari in care s-a referit la post, rezulta clar ca Iisus nu le impune crestinilor postul, dar nici nu le interzice s-o faca, ba chiar le-o recomanda aratand in ce fel trebuie tinut.

Inainte de toate postul se constituie intr-un semn al dragostei pentru Dumnezeu si al grijii pentru suflet. Parintii Bisericii afirma ca lacomia l-a alungat pe om din rai si tot ea l-a despartit de Dumnezeu. Si acum aceeasi lacomie ne poate invrajbi cu oamenii si ne indeparteaza de Dumnezeu. Parafrazand proverbul "plenus venter nori studet libenter", atentiona si el ca cine este prea satul devine incapabil sa se mai roage, asa cum pasarile grase nu izbutesc sa se mai ridice in vazduh. Rezulta deci ca putem posti ori de cate ori se impune a ne limpezi mintea pentru lucrarea spirituala, pentru ca postul intareste mintea sublinia Sfantul Vasile cel Mare.

La randul sau Sfantul Diodor nota ca adevaratii nevoitori se infraneaza de la mancare, nu pentru ca hrana este rea, ci pentru ca prin infranare sa-si mai struneasca trupul care arde. In opinia , omul nici nu se poate debarasa de pacate daca traieste in betii si in desfranari, amintind ca prin betie si imbuibare i-a facut odinioara diavolul sa se inchine la idoli (Is 32, 1-6) si tot asa a aprins in locuitorii cetatilor Sodoma si Gomora pofte nelegiuite (Fc 19, 4-8), citandu-l pe profetul Iezechiel care-i mustra pe contemporanii lui: "Aceasta este faradelegea sodomenilor, se rasfatau intru mandrie, in imbuibare cu paine si in desfatari."

Prin Moise evreii au fost de fapt avertizati de primejdia abundentei si a traiului prea bun care poate impiedica serios progresul spiritual. De aceea ii si atentioneaza ca, atunci cand vor lua in stapanire tara promisa si vor trai in belsug, sa se fereasca de greseala de a-L uita pe Dumnezeu (Dt. 8-11). Cat priveste forma postului, ramane valabila recomandarea profetului Isaia de a nu-1 limita la trup, ci sa se extinda la angajarea unui itinerar spiritual.

Postul poate fi inteles si ca un fel de autodisciplina. Cel ce posteste se cuvine sa constientizeze ca se impune retinerea de la anumite mici distractii, ba chiar si de la vorba prea multa prin conversatii inutile si de multe ori sterile. Nu multi pot intui ca atunci cand tii cu orice pret sa te intretii cu cineva, daca te cercetezi atent, observi ca aproape de fiecare data esti pagubit sufleteste, deoarece in orice conversatie este aproape imposibil sa nu comitem vreo greseala, iar Biblia ne avertizeaza ca pentru orice cuvant desart rostit va trebui sa dam seama inaintea lui Dumnezeu. De aceea este necesar si un post de vorba multa. Nu trebuie uitat ca atunci cand cauti sobrietatea in cuvinte esti mult mai dispus sa-ti asculti glasul launtric.

Foarte interesanta este abordarea postului din perspectiva traditiei ortodoxe ruse ce face deseori referire la postul ochilor, reflectat de altfel destul de sugestiv si in iconografie. Astfel, postul ochilor se concretizeaza, dar se si sugereaza iconografic, prin reprezentarea de catre pictorul monah cu multa parcimonie a padurii, fiind suficient sa se picteze unul sau cel mult doi copaci, iar in cazul pastorilor de la sunt de asemenea redate pictografic doar una sau doua oi in locul unei turme.

Chiar daca in Scriptura Sfanta postul nu apare ca o porunca, el nu poate fi despartit de viata crestina, intrucat aceasta este conceputa ca o lupta, dupa expresia paulina (1 Co 9, 24, 25, 27), sau ca o asceza. El poate fi inteles deci si ca un fel de exercitiu de restabilire a bunelor raporturi sau mai exact a echilibrului dintre trup si suflet. Prin post omul isi poate autoimpune o anumita disciplina corporala pentru ca si trupul sa devina mai spiritualizat, or aceasta nu se poate concepe fara o reducere efectiva a unor cerinte corporale, cum ar fi hrana, bautura, imbracamintea ori chiar somnul. Sfantul Ioan Casian recomanda insistent ca postul trupului sa fie extins si la cel al sufletului, adica sa activam postul trupesc prin abtinerea de la pacate.

"Nu este suficient, continua acelasi sfant, abtinerea numai de la mancare daca nu se va uni cu postul trupului si sufletul, pentru ca si acesta ca si trupul are mancarurile lui vatamatoare de care ingrasandu-se se poate usor rostogoli in prapastia desfraului chiar si fara belsug de hrana. O astfel de hrana cu care daca se hraneste sufletul si se incalca postul este defaimarea aproapelui. Si mania este tot o hrana rea pentru suflet si invidia, la care se mai poate adauga slava desarta."

Din invatatura acestui sfant rezulta ca nu trebuie sa facem din post un scop in sine, ci sa-l folosim ca pe un mijloc foarte eficient pentru a progresa duhovniceste. In , Herma ne spune ca postul placut lui Dumnezeu este "sa nu faci nici o fapta rea in viata ta, ci sa slujesti Domnului Dumnezeu cu inima curata pazind poruncile Lui. Sa nu se suie in inima ta nici o pofta rea. Sa te temi de Dumnezeu si sa te infranezi de la orice rau, curatindu-ti inima de desertaciuni."

Preot Profesor Petre Semen

La inceputul Postului Sfintelor Pasti

Incepe timpul Marelui Post al Pastilor, timp de pre­gatire in vederea invierii. Aceasta minunata intocmire co­respunde conceptiei de temelie a crestinismului ca viata urmeaza dupa moarte, ca bucuria trairii adanci, curate si durabile in duh urmeaza dupa cainta si suferinta. Ea cores­punde legii vietii noastre spirituale, pe care atat de desa­varsit a desprins-o si ne-a infatisat-o Revelatia divina prin cuvantul si viata Mantuitorului si prin viata tuturor celor ce-au vietuit dupa asemanarea Domnului.

Moartea sau cel putin mortificarea, care trebuie sa pre­mearga invierii, este moartea sau mortificarea pacatului si a impulsurilor pacatoase. Si atunci, se intelege de ce trebu­ie sa premearga invierii. A invia inseamna a smulge fiinta noastra din boala pe care o sporeste in ea pacatul, inseamna a taia in prealabil cangrena care a slabit, a schilodit fiinta noastra si a amortit puterile ei. Operatia este impreunata desigur cu suferinta, iar aceasta suferinta este asceza, care consta din post, din cainta, din suportarea cu rabdare a diferitelor incercari si din infranarea de la toate faptele si obisnuintele care sporesc cangrena, adica desfigurarea pro­gresiva a fiintei noastre.

Sfantul Maxim Marturisitorul rezuma si formuleaza admi­rabil aceasta idee spunand ca sunt doua feluri de morti:

1. Moartea firii, adusa, intretinuta si sporita de pacat;

2. Moartea mortii, moartea care elibereaza firea de puterea nimicitoare a pacatului, redand-o vietii.

Pana la Iisus Hristos a fost nu­mai moartea cea dintai, spre desfigurarea firii omenesti. El a rasturnat rostul mortii, intorcand-o impotriva ei, facand-o moarte a mortii, moarte spre viata. "Cu moartea pe moarte a calcat" - spune atat de nimerit troparul invierii.

Viata adevarata a firii omenesti sta in duhul ei, iar du­hul este libertate, este cunoastere a adancimilor vietii, este bucurie si dragoste. Pacatul ne face robi atat prin caracterul sau de patima, cat si prin automatismul in care ne inca­tuseaza. De aceea, viata inseamna eliberarea duhului din catusele patimii si ale determinismului. Determinismul si patima sunt pamantul sub care a fost ingropat duhul, adica izvorul de viata al fiintei noastre. Centrul nostru de viata a fost inabusit ca intr-un adevarat mormant sub viata dupa simturi si tabacita de egoism. Noi suntem ca si morti, sun­tem cadavre ambulante pana nu este sfaramat pamantul uscat de pe noi, ca sa cada jos. Desi traim, viata noastra este numai de suprafata si pentru o vreme. Nu gustam cu intensitatea sensibilitatii duhovnicesti plinatatea de viata, care da bucuria subtire a unei trairi in cadrul si in perspec­tiva infinitului.

Daca nu am eliberat duhul, ca mijloc de cunoastere ori de participare la regiunile adanci si subtile ale existentei, nu putem avea decat placerile grosolane ale simturilor, care foarte repede ne dezgusta, ducandu-ne la deznadejde.

Duhul este libertate, dar libertate in Dumnezeu.

Si aceasta este viata noastra adevarata, dupa fire si dupa Dumnezeu, eliberata din ghearele mortii, adica din imbratisa­rea pacatului, care sugea vlaga din ea cu cruzime de vampir.

Atat de adanc a patruns pacatul in fiinta noastra, ca un ghimpe sau ca o capusa in trup, incat parca sunt o singura realitate, si scoaterea lui din ea se face cu o atat de mare durere, incat ocolim cat putem acest lucru, asa cum evi­ta bolnavul scoaterea prin operatie a unui corp stricacios crescut in organism. Este necesar un regim indelungat de infranare, si trupeasca si spirituala, pentru a slabi corpul pacatului grefat de existenta noastra, si, cum am spus, une­ori chiar operatia dureroasa cea mai radicala. Este necesara chiar o moarte tainica pentru ca, deodata cu moartea de scurta durata a firii, sa fie omorat si pacatul si sa se poata ridica firea fara de pacat.

Intre mijloacele omorarii pacatului ca pricina a mortii firii, locul de frunte il ocupa pocainta. Numai cine se caieste pentru viata sa in pacat ia apoi asupra-si tot regimul de infranare si, eventual, orice operatie pentru scaparea firii sale. Chiar daca ar fi cineva care vrea sa schimbe felul de viata in pacat printr-o alta viata, intru infranare si puritate, daca nu se afla la temelia acestei noi orientari cainta adanca pentru viata de mai inainte, nu are puterea necesara care sa omoare pacatul, sau omul vechi al pacatului, spre nas­terea omului nou, al invierii. Numai cainta, numai regretul pentru cele trecute este arcul incordat care da forta oricarei lansari spre viata cea noua. Cainta este izvorul de putere din care se soarbe apa vietii.

Parintele Dumitru Staniloae

Rugaciune de multumire pentru insanatosire

De binefacerile Tale ca un rob nevrednic in­vred­­nicindu-ma, multumire Iti aduc Tie, Dum­ne­zeule al indurarilor si a toata milostivirea, ca nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai aratat iubirea Ta de oameni.

Grele au fost incercarile prin care am trecut, si teama m-a cuprins ca nu voi sti sa le stau im­po­triva. Stiam ca neputinta mea este mare, dar m-ai facut sa simt ca mai mare este dragostea Ta fata de tot omul care Te cheama in ajutor.

Preadulce Iisuse, asa cum ai implinit cererile mele, asa intareste-ma sa plinesc si eu poruncile Tale cele sfinte. Precum nu ai sovait a tamadui trupul meu, asa nu sovai a curati si sufletul meu de toata intinaciunea. Caci ce folos voi avea daca trupul va avea sanatate, dar sufletul va fi cu­prins de boala? Sau ce folos voi avea daca pana la sfarsitul vietii pamantesti trupul meu nu va cu­noaste boala, daca dupa Inviere va fi prada durerilor?

O, sa nu-mi pun nadejdea in sanatatea trupului, ca sa nu fiu rusinat. Caci cine se lauda cu sa­na­tatea poate fi smerit de Dumnezeu prin ama­ra suferinta. Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda de­cat in numele Tau, Doamne, Dumnezeul meu.

Indraznesc sa Te rog, Preabunule Doamne, ca ori de cate ori furtuna incercarilor se va abate asupra sufletului meu, sa ma ajuti asa cum m-ai ajutat si de data aceasta. Pentru ca in afara de Tine nu pot afla izbavire.

Multumindu-Ti iara si iara pentru facerile Tale de bine, pentru cele aratate si cele ascunse, Te rog ocroteste cu harul Tau pe tot poporul bi­ne­credincios, pe toti cei ce iubesc Biserica Ta si defaimeaza invataturile pierzatoare de suflet, ca sa Te laudam si sa Te slavim in vecii vecilor. Amin

Rugaciune catre toate puterile ceresti

Această rugăciune este foarte puternică şi este bine să o citească creştinul în fiecare zi. Sfinţii Părinţi recomandă să se facă câte 3 metanii la fiecare (iar în zilele când nu se fac metanii să se înlocuiască cu 3 închinăciuni). Însă cine nu poate, e bolnav, neputincios sau nu are condiţii, poate să facă măcar o metanie, sau chiar o închinăciune. Dumnezeu primeşte orice osteneală. Însă, cei ce pot şi au evlavie, este bine să respecte rânduiala lăsată de către Sfinţii Părinţi. Când citim această rugăciune, toate puterile cereşti merg chiar în acel moment înaintea lui Dumnezeu şi mijlocesc pentru noi. Este foarte folositoare să se citească şi noaptea între orele 00:00 şi 03:00, când cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge direct înaintea Stăpânului.

1. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Treime;
2. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Născătoare de Dumnezeu;
3. Milostivi să-mi fiţi mie cei 4 Evanghelişti ai Domnului;
4. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Ioane Botezătorule al Domnului;
5. Milostivi să-mi fiţi mie cei 12 Apostoli ai Domnului;
6. Milostivi să-mi fiţi mie cei 70 Apostoli ai Domnului;
7. Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti;
8. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi din ceruri;
9. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Mucenici din ceruri;
10. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Cuvioşi din ceruri;
11. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi Ierarhi din ceruri;
12. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Martiri din ceruri;
13. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Prooroci din ceruri;
14. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Pustnici din ceruri;
15. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Cuvioase Femei din ceruri;
16. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Muceniţe Fecioare din ceruri;
17. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Arhangheli din ceruri;
18. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Îngeri din ceruri;
19. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii zilei de astăzi;
20. Milostivă să-mi fii mie toată puterea cea lucrătoare a cerului;
21. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al meu (numele);
22. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al casei (numele);
23. Milostiv să-mi fii mie îngeraşul meu sfânt păzitor;

RUGACIUNEA - PARTICULARA

12. De cate feluri este rugaciunea?

Daca tinem seama de persoana care savarseste rugaciunea, de numarul persoanelor care iau parte la ea, de locul unde se face si timpul cand se savarseste, atunci deosebim doua feluri de rugaciune: Rugaciunea particulara si rugaciunea Bisericii, sau, cu alte cuvinte, cultul particular si cultul public comun.

13. Ce este rugaciunea particulara?

Rugaciunea particulara este cea facuta de fiecare credincios singur, sau impreuna cu ai sai, sau cu alti credinciosi, in orice loc, in orice timp si citita sau spusa pe de rost, dupa alcatuirea gata facuta, dintr-o carte de rugaciuni, sau chiar scoasa din taina inimii sale.

O astfel de rugaciune este cea facuta de Mantuitorul pe calea dintre Betania si Ierusalim (Luca 11, 1); cea facuta de Sfantul Apostol Petru pe acoperisul casei din Iope (Fapte 10, 9); cea facuta de vames in templu (Luca 18,13); cea facuta de Sfintii Apostoli Pavel si Sila in temnita (Fapte 16, 25) si altele.

14. Ce este rugaciunea?

Rugaciunea este ridicarea mintii si voii noastre catre. Evagrie Monahul zice ca "rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu". De aceea se cuvine ca atunci cand stam de vorba cu Dumnezeu, adica atunci cand stam la rugaciune, sa alungam din gandul nostru orice grija si sa indreptam toate puterile duhului nostru numai la Dumnezeu. Adica, cugetul sa gandeasca la El, tinerea de minte (memoria) sa uite toate cele pamantesti, iar inima, vorbind cu El, sa salte de bucurie si de dragoste. Caci "cel ce iubeste pe Dumnezeu de-a pururi sta de vorba cu Dansul cum ar sta cu un tata, alungand orice gand patimas". A cugeta la Dumnezeu numai, nu inseamna rugaciune; ca si demonii cugeta la Dumnezeu, dar de rugat nu se roaga.

15. Pentru ce este insotita rugaciunea de unele semne vazute, precum semnul sfintei cruci, starea in genunchi, facerea de metanii, ridicarea mainilor si altele?

In timpul rugaciunii ne inchinam, facand semnul sfintei cruci, batem metanii, stam in genunchi si altele, spre a spori evlavia noastra launtrica si a o face vazuta.

16. Cum se face semnul sfintei cruci si ce zicem cand il facem?

Semnul sfintei cruci se face astfel: indoim inlauntru si lipim de podul palmei drepte degetul mic si inelarul, apoi impreunam la un loc varfurile degetelor gros, aratator si mijlociu de la aceeasi mana si cu ele astfel impreunate ne insemnam pe frunte, pe piept, pe umarul drept si pe umarul stang.

Orice rugaciune se incepe cu rostirea: "in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin", insotita de semnul sfintei cruci, astfel: cand zicem: "in numele Tatalui..." ne insemnam pe frunte; cand zicem: "Si al Fiului" ne insemnam pe piept; cand zicem: "Si al Sfantului Duh", ne insemnam pe umarul drept intai si apoi pe cel stang; si incheiem zicand: "Amin".

Insemnarea cu semnul crucii este o deprindere crestineasca foarte veche: chiar din timpul Sfintilor Apostoli. Facem semnul crucii insotind orice rugaciune rostita cu glas tare sau in gand si cand trecem pe langa biserica, pe langa troita; cand incepem si cand sfarsim un lucru, ori, cum spune Tertulian ( 240): "La fiecare pas si la fiecare fapta ne insemnam... cu semnul sfintei cruci".

Cand facem semnul sfintei cruci, sa cugetam la marirea Celui Prea-Inalt, in numele Caruia il facem. Drept aceea, sa nu facem semnul sfintei cruci in graba, oricat de mult am fi zoriti de treburi. Dupa felul cum facem crucea vad ceilalti oameni cam ce loc are in inima noastra Dumnezeu.

17. Cand ne insemnam cu sfanta cruce, facem oare si o marturisire de credinta?

Fara indoiala. Facand semnul sfintei cruci, marturisim credinta in Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Cel rastignit pe cruce, si credinta intr-un Dumnezeu in trei . Intr-adevar, cand facem semnul sfintei crud, rostind numele celor trei ipostase: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, marturisim un singur Dumnezeu in trei fete dumnezeiesti; iar semnul crucii ne aduce aminte ca Fiul lui Dumnezeu, facut om, ne-a mantuit rastignindu-Se pe cruce. Asadar, semnul sfintei cruci este oarecum o invatatura pe scurt a credintei crestine. Biserica cinsteste cu multa evlavie sfanta cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia din Paresimi si 1 august) sunt inchinate cinstirii sfintei cruci. Crucea, faurita din lemn sau din metal, frumos lucrata si impodobita, nu lipseste de pe nici o sfanta masa, din nici o biserica in care se slujeste Sfanta Liturghie. De asemenea nu lipseste niciodata de pe crestetul turlelor bisericilor si al clopotnitelor; iar in cimitirele noastre, cei raposati asteapta invierea mortilor sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele si odajdiile sfintite ale bisericilor sunt impodobite cu cruci; multe biserici sunt zidite in chipul crucii, iar cartile bisericesti sunt pline de tot felul de cantari in cinstea sfintei cruci. In multe locuri crucea este asezata la fantanile cu apa de baut si la raspantiile drumurilor. In sfarsit, si fapt foarte insemnat: a doua venire a Mantuitorului, cand va veni sa judece viii si mortii, va fi prevestita prin aratarea "semnului Fiului Omului pe cer" (Matei 24, 30), adica a crucii.

18. Ce dobandim cand ne facem semnul sfintei cruci?

Insemnandu-ne cu semnul sfintei cruci dobandim binecuvantarea lui Dumnezeu, fiindca ea a surpat peretele cel din mijloc al vrajbei dintre Dumnezeu si om (Efes. 2, 16); ea ne ocroteste impotriva bantuielilor, ca si impotriva multor rele sufletesti si trupesti.

Semnul sfintei cruci este prin el insusi o binecuvantare dumnezeiasca, iar "binecuvantarea este impartasitoare de sfintenie, care alunga relele si aduce binele", spune canonul 27 al Sfantului Vasile cel Mare.

1. Crucea ocroteste de relele trupesti. Semnul crucii a crutat de nimicire pe cei intai nascuti ai Israelului, fiindca semnul facut pe stalpii si pe pragurile usilor, pe langa care ingerul mortii a trecut fara sa bata (les. 12, 7, 27), inchipuia semnul crucii. Semnul crucii era semnul care vindeca pe cei muscati de serpi, fiindca sarpele de arama ridicat in pustie de Moise, care salva pe oameni numai uitandu-se la el (Num. 31), preinchipuia semnul sfintei cruci (Ioan 3, 14).

2. Crucea alunga diavolii. Precum cainele fuge de batul cu care a fost lovit, tot asa si dracul fuge de crucea care ii aminteste ca prin ea a fost . "Crucea, zice Sf. Ioan Damaschin, este pavaza, arma si semn de biruinta impotriva diavolului"; iar Biserica noastra canta: "Doamne, arma asupra diavolului crucea Ta o ai dat noua, ca se ingrozeste si se cutremura, necutezand a cauta spre puterea ei...".

3. Semnul sfintei cruci, inchipuind insasi crucea lui Hristos, ocroteste de uneltirile necuratului. Prin acest semn s-au eliberat crestinii de sub stapanirea pagana. in anul 312 imparatul Constantin cel Mare a vazut pe cer o cruce luminoasa, pe care era scris: "in acest semn vei invinge!". Atunci el, punand acest semn pe steagurile si armatele castei sale, a iesit biruitor din lupta cu Maxentiu. Rostirea "in acest semn invingem!" se potriveste foarte bine si semnului crucii cu care noi ne inchinam; ca singura pomenirea crucii lui Hristos pune pe fuga pe vrajmasii nevazuti si ne intareste impotriva uneltirilor lor: "Nici un duh necurat nu va indrazni sa se apropie de voi, vazand pe fata voastra armele care l-au doborat, aceasta sabie sclipitoare a carei lovitura de moarte au primit-o". Multi sfinti obisnuiau sa alunge gandurile rele din cugetul lor facand numaidecat semnul crucii si tot cu semnul crucii daramau crestinii idolii si capistile lor, in timpul prigoanelor.

19. Cand trebuie sa facem semnul sfintei cruci?

Putem face semnul crucii oricand, dar mai ales inainte si dupa rugaciune, la culcare si la sculare, inainte si dupa masa, la intrarea si iesirea din casa, inainte de inceperea si dupa incetarea oricarui lucru si cu osebire cand ispita da navala asupra noastra; intr-un cuvant, in toate imprejurarile.

Facem semnul crucii la trezirea din somn, ca sa agonisim binecuvantarea lui Dumnezeu pentru ziua intreaga; il facem inainte de culcare, spre a alunga din mintea noastra tot gandul patimas, pentru o noapte linistita; il facem inainte de rugaciune, spre a fi feriti de imprastierea si fuga gandului de la rugaciune; il facem inainte de a incepe lucrul si dupa ce 1-am terminat, spre a cere ajutor, intai, lui Dumnezeu si pe urma, spre a-I multumi pentru ajutorul dat. Tertulian (160-240) marturiseste ca cei dintai crestini, ca si cei din vremea lui, obisnuiau sa se inchine facand semnul crucii: inainte si in timpul treburilor, intrand si iesind, imbracandu-ne, inainte de somn, in toate lucrarile noastre, noi ne insemnam fruntea cu semnul crucii". Cine capata deprinderea sa se insemneze in toate imprejurarile cu semnul Sfintei Cruci se poate spune ca implineste cu prisosinta cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti" (I Cor. 10, 31). Deci, sa nu ne rusinam de crucea lui Hristos.

20. Ce inseamna rugaciunea in genunchi, prosternarea cu fata la pamant, impreunarea mainilor pe piept sau ridicarea bratelor, baterea de metanii si altele?

Ingenunchind la rugaciune, marturisim evlavia, pocainta si putinatatea noastra inaintea lui Dumnezeu. Prosternarea sau caderea cu fata la pamant marturiseste umilinta noastra in fata lui Dumnezeu. Prosternata cu fata la pamant s-a rugat Iudita inainte de a intra in tabara vrajmasilor (Iudit 9, 1), asa S-a rugat Mantuitorul in gradina Maslinilor (Matei 26,39), asa asteapta in tinda biserici inainte de a fi tuns cel ce vine sa primeasca chipul cel ingeresc (calugaresc).

Metania, care este o ingenunchere si o ridicare repede, facand semnul crucii, marturiseste ca prin pacat am cazut, iar prin intruparea lui Hristos iarasi ne-am ridicat. Metania este de doua feluri: mare si mica. Cea mare este o inchinare pana la pamant, cu indoirea genunchilor, si prin ea cinstim sau adoram indurarea dumnezeiasca, iar metania mica, o inclinare adanca a trupului pana ce mana stanga atinge pamantul; prin ea cinstim milostivirea Sfintilor. incrucisarea mainilor pe piept marturiseste ridicarea launtrica a inimii la Dumnezeu. Ridicarea bratelor in sus marturiseste dragostea fata de Dumnezeu si unirea prin rugaciune cu Hristos cel rastignit pe cruce. Sfantul Apostol Pavel porunceste "ca barbatii sa se roage in tot locul, ridicand mainile sfinte, fara de manie si fara sovaire" (I Tim. 2, 8). Asa s-a rugat Moise in vremea luptei cu amalecitii (Ies. 17, 2-12); asa Solomon la sfintirea templului (11 Cron. 6,12), asa se roaga preotii la Sfanta Liturghie inainte de iesirea cu Sfintele Daruri si inainte de prefacerea Sfintelor Daruri.

La rugaciunea de obste si pentru toti, care se face in biserica, adica la sfintele slujbe, este oprita metania mare Duminica si in timpul de la invierea Domnului pana la Rusalii.

21. Cum trebuie sa ne rugam: cu glas tare sau in gand?

Ne putem ruga in gand, cu glas tare, ori chiar in amandoua felurile in timpul uneia si aceleiasi rugaciuni. Cineva se poate ruga si mergand, sau in decursul treburilor, fara ca altii sa bage de seama. Aceasta se cheama rugaciune in gand si este obisnuita acelora care, din felurite pricini, nu se pot ruga altfel. Rugaciunea rostita cu glas tare are insemnatatea ei; ea da pe fata simtamintele launtrice ale omului (Matei 12, 34) si face legatura cu ceilalti fii ai Bisericii si frati intru Hristos, intarind credinta comuna. Acest fel de rugaciune e si folositor si la locul lui, pentru ca omul fiind alcatuit din suflet si din trup, amandoua au datoria sa laude pe Dumnezeu (Osie 14, 3).

Rugaciunea rostita cu glas tare rascoleste simtirea inimii si sporeste evlavia atat in cel ce o rosteste, cat si in cel ce o asculta. in sfarsit, rugaciunea cu glas tare, facuta de mai multi laolalta, cheama si mai puternic pe Dumnezeu, precum a zis Mantuitorul: "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 19-20).

22. Are vreun pret rugaciunea facuta numai cu buzele, precum si semnele si miscarile vazute, care nu corespund cu miscarea inimii?

Rugaciunea celui ce se roaga numai cu buzele nu are putere.

Pentru rugaciunea facuta numai cu buzele a mustrat Mantuitorul pe farisei: "Poporul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lor este departe de Mine" (Matei 15, 8). De asemenea, daca semnele si miscarile vazute ce insotesc rugaciunile nu raspund unei stari de adanca simtire a noastra, aceste semne si miscari sunt de nimic. Cel care bate metanii dupa metanii, se bate in piept si face alte lucruri de felul acesta, fara nici un fel de tresarire launtrica, este un fatarnic. Dumnezeu cere sa ne inchinam Lui cu duhul si cu adevarul (Ioan 4, 23).

23. Dar rugaciunea cantata are vreun pret?

Rugaciunea cantata este o foarte puternica rugaciune rostita cu glas tare. Cand suntem adanc miscati, dam glas simtirii prin cantare; deci cantecul religios este o rugaciune minunata. El ajuta mintea sa zboare la Dumnezeu; de aceea Sfantul Apostol Pavel indeamna pe coloseni sa se deprinda si sa se intelepteasca cu psalmi, laude si cantari duhovnicesti: "... Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti" (Col. 3, 16). Rugaciunea cantata a fost cultivata de imparatul David (+1015 i.d.Hr.), de Mantuitorul cu Apostolii (Matei 26, 30; Marcu 14, 26), de Sfantul Ioan Gura de Aur (+ 407), de Sfantul Ambrozie al Mediolanului (+397), de Sfantul Nichita din Remesiana (+c. 420) si de alti Sfinti Parinti si mari Dascali ai Bisericii.

24. De cate feluri este rugaciunea, dupa cuprinsul ei?

Dupa cuprins, rugaciunea, este de trei feluri: 1. Rugaciunea care are ca scop sa laude pe Dumnezeu; 2. sa-I multumeasca si 3. sa-I ceara tot ceea ce este dupa voia Sa: "Pre Tine te laudam; pre Tine Te binecuvantam; Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeul nostru".

1. Rugaciunea de lauda este aceea prin care binecuvantam, laudand pe Domnul si Dumnezeul nostru dupa marirea Lui cea nemasurata; si pentru vesnica Lui slava, dupa cum zice Psalmistul: "In toate zilele bine Te voi cuvanta si voi lauda numele Tau in veac si in veacul veacului. Mare este Domnul si laudat foarte si maretia Lui nu are sfarsit" (Ps. 144, 2). Calatorul prin tari straine se minuneaza si lauda locurile frumoase pe care le intalneste in cale, dar ce departe este frumusetea lumii vazute de stralucirea lui Dumnezeu! Ingerii, privind nemijlocit nesfarsita Lui slava, il lauda si il binecuvanteaza cantand: "Sfant, Sfant, Sfant!" (Isaia 6, 3), asa precum au cantat laude Mantuitorului - Prunc, de curand nascut in Betleem (Luca 2, 14). Ingerii privesc la Dumnezeu "fata catre fata", cuprinsi de uimire, iar rugaciunile lor se prefac intr-o neincetata cantare de lauda. A canta laude lui Dumnezeu este indeletnicirea locuitorilor cerului (Apoc. 4, 8-11); dar si noi pe pamant, cunoscand slava lui Dumnezeu, din cele zidite si din Descoperire, suntem datori mai intai sa laudam pe Dumnezeu in rugaciunile noastre. Drept aceea, Biserica lauda necontenit pe Dumnezeu. Cantarile ei: Trisaghionul..., Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot..., Doxologiile mare si mica, Pre Tine Te laudam..., precum si feluritele Doxologii slujite in diferite imprejurari sunt pline de laude aduse lui Dumnezeu. Tot cantare de lauda este si cantarea Maicii Domnului: "Mareste suflete al meu pre Domnul..." (Luca 1, 46).

2. Rugaciunea de multumire este aceea prin care aratam ca ne aducem aminte cu multumire si cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Ca Dumnezeu ne cere sa-I fim multumitori pentru toate bunatatile se vede din aceste cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel: "Rugati-va neincetat. Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus pentru voi" (I Tes. 5, 17-18). Rugaciunea lui Noe, la iesirea din corabie, a fost de multumire (Fac. 8, 19); de asemenea si a vechiului Israil, la iesirea din Egipt (les. 15,1-21). Dumnezeu insa de multe ori face sa inceteze bunatatile Sale, pentru cei ce nu stiu sa le pretuiasca si nu-I multumesc niciodata. Din pricina aceasta, in loc de bunatati, vin asupra noastra necazuri.

3. Rugaciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viata noastra, sau aceea prin care il rugam: "sa ierte pacatele noastre, asa incat sa ne izbaveasca si de pedeapsa si sa reverse asupra noastra si harul Lui cel sfant asupra sufletului si asupra trupului"318. Dumnezeu voieste sa-I cerem tot ce ne trebuie; caci fara de rugaminte El nu da nimic (Iacov 4, 2). Dumnezeu vrea sa-L rugam cu staruinta; vrea nu numai sa-L rugam, ci chiar sa-L silim, spune Sfantul Grigorie Dialogul. Negresit, Dumnezeu stie toate nevoile noastre (Matei 6, 32) si ar putea sa ni le implineasca fara cerere din partea noastra; dar El voieste sa-L rugam, ca nu cumva sa socotim bunatatile Sale ca pe niste lucruri cu care El ne-ar fi dator; ci ca pe niste binefaceri, pentru care sa-I fim multumitori din inima, cu umilinta si dragoste. Rugaciunea Mantuitorului din gradina Ghetsimani si de pe cruce; a Sfantului Arhidiacon si Mucenic Stefan, in clipa in care era ucis cu pietre (Fapte 7, 59); a crestinilor care se rugau pentru eliberarea Sfantului Apostol Petru din temnita (Fapte 12, 5), a Sfintilor Apostoli in corabia invaluita de furtuna (Matei 8, 25) si altele sunt rugaciuni pilduitoare de cerere.

Pe langa cele de mai sus, rugaciunea imparatului David: "Miluieste-ma, Dumnezeule..." (Ps. 50) este rugaciunea pentru iertarea de pacate, este rugaciunea de indurarea lui Dumnezeu si de pocainta. Acest psalm se rosteste si la slujba Marturisirii.

25. Care sunt foloasele rugaciunii?

Prin rugaciune se poate dobandi de la Dumnezeu orice dar Dumnezeu insa nu implineste totdeauna si numaidecat rugaciunile noastre.

Fericitul Augustin ne spune ca rugaciunea este "cheia vistieriei darurilor dumnezeiesti", incat de la Dumnezeu poti dobandi orice lucru bun prin rugaciune. insusi Mantuitorul fagaduieste acest lucru, cand zice: "si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Matei 21, 22). Si iarasi: "Cereti si se va da voua" (Matei 7, 7). Asadar, cand ne aflam in stramtorare, sa alergam la sprijinul lui Dumnezeu; ca El ne va ajuta, asa cum a ajutat pe Sfintii Apostoli in timpul furtunii (Luca 8, 24). De aceea, cel ce se indaratniceste si nu vrea sa roage pe Dumnezeu, in primejdie, nu are drept sa se planga.

Dumnezeu nu implineste totdeauna si numaidecat rugaciunea noastra. Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat optsprezece ani la Dumnezeu pentru intoarcerea fiului ei la Hristos. Dumnezeu Se lasa de multe ori rugat, pentru ca rugaciunea noastra sa fie facuta cu tot dinadinsul, dandu-ne prilej sa cinstim dupa cuviinta darurile. Deci, de voim cu adevarat sa ni se implineasca rugaciunea, sa ne rugam cu atat mai mare staruinta si caldura, cu rat Dumnezeu intarzie cu implinirea cererii noastre. Asa facea orbul din Ierihon: cu cat Hristos Se facea ca nu-i ia rugaciunea in seama, cu atat el striga mai tare: "Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma" (Luca 18, 38).

26. Cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre?

Dumnezeu implineste rugaciunile noastre mai repede: 1. cand sunt insotite de fapte bune si de post; 2. cand chemam mijlocirea Sfintilor si 3. cand sunt facute de mai multi impreuna.

1. Postul si rugaciunea sunt cele doua aripi ale nadejdii, zice Fericitul Augustin. Cornelie sutasul, barbat drept si temator de Dumnezeu, insotind rugaciunea lui cu post si cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetati si popoare au scapat de mari primejdii in urma rugaciunilor unite cu vreo fagaduiala.

2. Rugaciunea facuta in fata sfintelor icoane sau langa sfintele moaste ale Sfintilor este mai ascultata si mai repede implinita de Dumnezeu. Este mai ascultata si mai repede implinita chemand ajutorul Sfintilor, fiindca acestia sunt prieteni ai lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dum-nezeu320 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 276).

3. Dumnezeu asculta mai curand rugaciunea facuta laolalta cu mai multi. Negresit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu in orice loc asculta intr-acelasi chip rugaciunile. Ca zice Domnul Iisus Hristos: "Iarasi graiesc voua ca daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri" (Matei 18, 19). "Aceasta rugaciune, daruita din toata inima, hranita din credinta noastra, ingrijita prin adevar, intreaga prin nevinovatie, curata prin castitate, agapa infrumusetata cu podoaba faptelor bune, aceasta rugaciune suntem datori s-o inaltam la altarul lui Dumnezeu, ea avand a dobandi pentru noi toate de la Dumnezeu"321 (Tertulian, Despre Rugaciune, c. XXVIII, trad. cit; p. 245). Cand, dupa uciderea Apostolului Iacov, Sfantul Petru a fost inchis in temnita, rugaciunile neincetate, facute de crestini pentru dansul la Dumnezeu, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis un inger si in chip minunat a eliberat pe Petru din inchisoare (Fapte 12, 1-11). Rugaciunea laolalta a mai multora este ca focul in gramada de carbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar si butucul neuscat.

27. Cand si pentru ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?

Dumnezeu nu asculta si nu implineste rugaciunile atunci cand cerem ceva pagubitor si cand nu suntem vrednici sa fim ascultati.

1. Dumnezeu Se aseamana cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu ii ingaduie ce i-ar fi pagubitor322 (Fer. Augustin, Predica LXXX, 2, op. cit., vol. II, p. 43). Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat staruitor la Dumnezeu sa impiedice plecarea fiului sau in Italia si nu a fost ascultata; pentru ca aceasta calatorie a dat Fericitului Augustin prilejul de intoarcere la Dumnezeu. "O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i implini ceea ce ea cerea de atata vreme", a spus mai tarziu Fericitul.

2. Adesea Dumnezeu nu ne implineste rugaciunile fiindca nu suntem vrednici sa ne fie implinite: ne rugam fara evlavie si fara incredere (Iacov 1, 6-7); sau, pacatosi fiind, nu voim sa ne dezbaram de relele apu-caturi (Ioan 9, 31); sau rugaciunea e fara staruinta, ca si cum lucrul cerut nu ar avea nici un pret, sau rand cerem rau (Iacov 4, 5; Marcu 10, 38).

3. Totusi nimeni nu se roaga in desert. Nici o rugaciune, nici cea bine facuta, nici cea rau facuta, nu este pierduta inaintea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu implineste ce 1 se cere, El da negresit altceva mai bun, ne incredinteaza Sfantul Ioan Gura de Aur. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate implini mai cu prisosinta lucrurile pe care le cerem sau le gandim (Efes. 2, 20). De pilda, marele staret Gheorghe plecase de la manastirea Neamtului cu gandul sa se duca la Sfantul Munte Athos, facand rugaciuni la Dumnezeu pentru a-i implini gandul acesta. Dar, ajuns la Bucuresti, este impiedicat sa mearga incotro se rugase la Dumnezeu si trimis la Cernica, sa ridice din daramaturi vechea manastire parasita si paraginita. Astfel a ajuns el povatuitor si indreptator pentru mii de calugari, care s-au perindat de atunci si pana astazi in cele doua manastiri muntene Cernica si Caldarusani, si un mare dascal sufletesc al celor ce s-au apropiat de dansul, calugari si mireni.

28. Rugaciunea foloseste oare la ceva celui pacatos?

Prin rugaciune, cel pacatos castiga iertarea si din pacatos ajunge drept. Talharul rastignit impreuna cu Hristos numai atat a rugat pe Mantuitorul: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta" (Luca 23, 42), si Hristos l-a iertat. Caindu-se, vamesul a rostit numai aceste cinci cuvinte: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului" si s-a intors indreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar imparatul David, mustrat fiind pentru pacat de Natan, a grait: "Pacatuit-am Domnului" si Domnul l-a iertat (II Regi 12, 13); "Cel ce se asterne la rugaciune pune capat pacatului", zice Fericitul Augustin; "iar cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui".

Rugaciunea face dintr-un pacatos un drept, pentru ca prin ea se castiga darul pocaintei si al intoarcerii la Dumnezeu. Pamantul, cu cat se apropie mai mult de soare, cu atat primeste mai multa lumina si caldura; iar noi, cu cat ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugaciune, cu atat dobandim mai multa lumina si putere. Rugaciunea coboara asupra noastra Duhul Sfant si lumineaza cele dinlauntru ale noastre. Aceasta lumina s-a lasat vazuta in afara la multi sfinti, in timpul rugaciunii. De pilda, fata lui Moise stralucea de lumina cand s-a pogorat de pe munte, unde graise cu Dumnezeu (les. 34, 29, 30); iar Sfantul Simeon Noul Teolog se arata uneori, in timpul rugaciunii, inconjurat de o lumina stralucitoare, care-i patrundea m chip uimitor carnea si madularele326 (Nichita Stetatos, Viata Sfantului Simeon Noul Teolog, ed. Irene Hausherr, in "Orientalia christiana", vol. VII, Roma, 1928, c. 69, p. 95). Rugaciunea patrunde sufletul ca o roua cereasca, care-l insufleteste si improspateaza, asa precum plantele racorite noaptea de roua dobandesc puteri noi. Deci, rugaciunea este folositoare nu numai pentru cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, ci si pentru cel ce se zbate sa paraseasca drumul pierzarii.

29. Cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, adica cel drept, mai are nevoie de rugaciune?

Cel drept are si el nevoie si dobandeste folos din rugaciune, pentru ca rugaciunea il ocroteste si il fereste de ispita pacatului. Ispita este lucrul diavolului; ea intuneca mintea si slabeste vointa. Rugaciunea, dimpotriva, alunga ispitele, lumineaza mintea si intareste vointa: "Rugaciunea lucreaza ca apa asupra focului; este ca o ancora de mantuire pentru sufletul in primejdie sa se inece". "Demonii vazandu-ne stand la rugaciune fug repede, ca hotii ce dau cu ochii de soldatii cu sabiile scoase". Cel drept ajunge prin rugaciune la viata foarte imbunatatita: "Cel ce se roaga bine stie sa traiasca cinstit". Cine se aduna se aseamana, graieste intelepciunea populara, iar cel ce graieste necontenit cu Dumnezeu oglindeste in el desavarsirea. Deci, rugaciunea alunga ispitele fiindca este pavaza de care se frang sagetile aprinse ale vrajmasului.

30. Ce se intampla cu cel ce nu se roaga?

Cel ce nu se roaga cade usor in pacat si nu poate sa se mantuiasca. Cine nu se roaga nu are nici o putere in lupta cu ispitele, el este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o masina fara aburi, ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul. "Cel ce nu se roaga e mort gata; e ca un peste pe uscat, zice Sfantul Ioan Gura de Aur; e ca un om care nu primeste nici o hrana. Daca Mantuitorul a petrecut nopti intregi in rugaciune, "noi ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim?" - intreaba Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mantuitorul ce sa facem: sa staruim in rugaciune (Matei 26, 41).

31. Cum trebuie facuta rugaciunea ca sa fie bine primita de Dumnezeu?

Rugaciunea noastra ca sa fie bine primita de Dumnezeu trebuie:

1. Sa fie facuta in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica sa cerem ce vrea si El. Ca zice: "Adevarat, adevarat graiesc voua: orice veti cere de la Tatal intru numele Meu, va da voua" (Ioan 16, 23). Si Mantuitorul vrea tot ce sporeste marirea Tatalui si mantuirea sufletelor noastre. Deci cine cere acestea se roaga in numele lui Iisus Hristos. Prin Rugaciunea domneasca cerem numai ce vrea Hristos, si, cum El insusi este Acela Care ne-a dat aceasta rugaciune, cand rostim Tatal nostru inseamna ca ne rugam in numele lui Iisus Hristos. Daca cerem insa bogatie, pieirea vrajmasului, castig la jocurile de noroc, slava desarta, - adica "daca cerem ce este primejdios sufletului, nu ne rugam in numele lui Iisus Hristos"330 (Fer. Augustin, Cuvantarea LXXX (De Oratione), op. cit., vol. 11, p. 43 si 50).

2. "Sa ne rugam cu mintea intreaga si cu evlavie"331 (Marturisirea ortodoxa, Bucuresti, 1981, II, 6), adica rugandu-ne, sa ne gandim numai la Dumnezeu. Rugaciunea facuta cu mintea intreaga inseamna gand neimpartit, cuget nerisipit in timpul cat facem rugaciunea. Daca rugaciunea este "vorbirea mintii cu Dumnezeu", atunci se cuvine ca la rugaciune sa ne adunam toata luarea aminte; tot gandul nostru sa-1 indreptam numai la Dumnezeu; se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca si sa cugetam numai la Dumnezeu. Deci sa nu cinstim pe Dumnezeu numai cu buzele, iar gandul sa se imprastie departe. Caci cine se roaga cu nepasare ori cu mintea imprastiata nu are nici un folos de rugaciune. "Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sa ia aminte la rugaciunea voastra, daca voi insiva nu luati aminte la rugaciune?" Cine se roaga rau si totusi nadajduieste sa fie auzit se aseamana cu cel ce seamana neghina si vrea sa secere grau curat. Cu toate acestea, sa nu socotiti rugaciunea rau facuta atunci cand nu incercati o miscare deosebita a inimii; adica nu simtiti in timpul rugaciunii o mangaiere deosebita si o bucurie peste fire. O asemenea simtire este un dar deosebit, la care nu toti pot ajunge. Tot astfel nu trebuie socotita rugaciunea rea uscaciunea ce se simte uneori, fiindca aceasta este o ispita, o neplacere, un necaz; iar cel ce rabda necazurile cu barbatie si cu indrazneala va ajunge la bucurie.

Rugaciunea facuta cu evlavie cere o oarecare pregatire, o supraveghere a simturilor si o tinuta potrivita a trupului. "Trebuincioasa este pentru noi cuvenita pregatire, cand vrem sa facem rugaciunea". "Mai inainte de a fagadui (a te ruga), pregateste-te si nu fii ca omul ce ispiteste pe Dumnezeu" (Int. Sir. 18, 23). Daca Moise, cerand sa se apropie de rugul cel aprins, n-a putut sa se apropie de el pana ce nu si-a dezlegat si lepadat incaltamintea (Ies. 3, 5), "de ce sa nu te dezlegi si tu, - zice Evagrie Monahul -, de orice cuget patimas, daca vrei sa vezi pe Cel mai presus de fire si intelegere si sa vorbesti cu El?" Adica, inainte de rugaciune pregateste-te: "Stai putin, in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si apoi faci trei inchinaciuni pana la pamant si asa incepe rugaciunea". Cu alte cuvinte, inainte de a incepe rugaciunea, alunga toate grijile din inima, din aceasta biserica a rugaciunii, asa dupa cum Hristos a alungat pe negustori din templu (Luca 19, 45). Lasa pentru un sfert de ora necazul tau in grija Parintelui ceresc, ca El ti-l va usura, ori poate chiar il va inlatura cu totul: "Asadar, sa-I lasam Lui toate cele ce ne privesc, si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun e negresit Datatorul darurilor bune".

La rugaciune se cuvine sa ne supraveghem ochii si sa nu privim la dreapta si la stanga. Mantuitorul zice: "Cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa ta, roaga-te" (Matei 6, 6). Camara e inima, iar simturile sunt poarta; deci ele trebuie bine zavorate, ca prin ele vine sminteala in timpul rugaciunii.

In sfarsit, la rugaciune sa ne ferim de orice tinuta nepotrivita cu aceasta sfanta lucrare. Negresit, un bolnav sau un om prea obosit poate sta cum ii vine mai la indemana, dar cine e sanatos si odihnit sa ia aminte, sa stea cu cuviinta. E bine sa facem rugaciunea in picioare, daca cumva in genunchi suntem atrasi la somn - nevoie care bantuia si pe Parintii din pustie339 (Sf. Ioan Casian, Institutiones, II, 7). Cei cu multa incercare intr-ale rugaciunii ne sfatuiesc indeosebi la rugaciunea in picioare, insotita de metanii dese.

3. Rugaciunea sa fie facuta cu, staruinta; adica sa nu slabim in rugaciune, chiar daca nu suntem auziti curand. "Daca nu ai primit inca darul rugaciunii sau al cantarii de psalmi, staruie cu putere si-l vei primi; prin urmare nu te descuraja, daca nu l-ai primit". Sa facem cum fac copiii, care nu contenesc din strigat pana ce nu dobandesc ce doresc. "Oamenii se supara cand sunt gramaditi cu cereri, Dumnezeu insa iubeste pe cel ce staruieste", precum insusi spune in pilda judecatorului nedrept care, suparat de staruinta femeii care-i cerea dreptate, pana la urma n-a avut incotro si, ca sa scape de ea, i-a facut dreptate (Luca 18, 2-7). "Asadar, indrazneste, staruind incordat in sfanta rugaciune", ne spune un Parinte din. Dumnezeu pune adesea la grea incercare statornicia rugatorului, cum de pilda a pus Iisus pe femeia cananeeanca (Matei 15, 23-28). El intai S-a aratat neinduplecat, ea insa, nedescurajandu-se, pana la urma si-a vazut rugaciunea implinita. Tot in felul acesta s-au petrecut lucrurile si cu orbul din Ierihon. Lumea il silea sa taca, dar el, dimpotriva, striga si mai tare; si Iisus 1-a tamaduit (Luca 18, 35-39). Evreii din Betulia, auzind ca Holofern s-a pornit cu razboi impotriva cetatii lor, au alergat la rugaciune si nu au slabit cu cererile lor pana ce Dumnezeu nu i-a scapat de vrajmasi prin mana Iuditei (Iudit 7 si 8).

4. Rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, adica libera de pacatul de moarte, sau cel putin cuprinsa de dorinta cinstita de pocainta. Inima curata inseamna a fi liber nu numai de orice legatura pacatoasa, ci si de orice dragoste pentru tot ce nu e placut lui Dumnezeu. Cel ce nu are inima curata nu are destula putere sa-si ridice gandul la Dumnezeu; pentru ca indata ce incepe sa se roage ii navalesc in gand inchipuirile pacatoase si "cumplitele aduceri aminte" si ii incatuseaza mintea de pamant... "Stim ca pe pacatosi Dumnezeu nu-i asculta..." (Ioan 9, 31), fiindca este drept a inlatura de la bunatatile dumnezeiesti pe cel ce nu se supune voii Sale. Dar si un pacatos poate nadajdui sa fie auzit de Dumnezeu, daca se caieste cu tot dinadinsul de greselile sale (Luca 18, 13).

5. Rugaciunea sa fie facuta supunandu-ne voii lui Dumnezeu, adica sa lasam in grija Lui implinirea rugaciunilor noastre. Asa S-a rugat Mantuitorul in gradina Maslinilor: "Nu voia Mea, ci voia Ta sa fie" (Luca 22, 42), asa cere sa ne rugam noi in Rugaciunea Domneasca: "Faca-se voia Ta" (Matei 6,10). Dumnezeu stie mai bine ce ne este de folos; de aceea sa lasam in grija Lui implinirea cererii noastre. "De multe ori, rugandu-ma, zice Evagrie Monahul, am cerut sa mi se implineasca ce am socotit eu ca e bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam"343 (Ibidem, p. 82).

6. Rugaciunea sa fie facuta cu umilinta, cu zdrobirea inimii344 (Marturisirea ortodoxa, II, 6): cu o launtrica incredintare de slabiciunea si de nevrednicia noastra. Proorocul David este unul dintre cei ce au primit daruri mari de la Dumnezeu; si el facuse fapte bune si placute lui Dumnezeu si, cu toate acestea, il aflam graind: "... Fiinta mea este ca o nimica inaintea Ta" (Ps.38,7). intr-o asemenea stare sufleteasca sa ne infatisam lui Dumnezeu la rugaciune si sa cerem numai de la bunatatea Lui darurile ce El ar binevoi sa ni le dea; sa nu asteptam nimic altceva decat ce va vrea sa dea indurarea Lui. Sa ne rugam cu acelasi simt de smerenie ca al proorocului imparat David, pentru ca de El atarna in mare parte puterea rugaciunii: "Rugaciunea celui smerit va patrunde norii", zice inteleptul Sirah (35,18). Rugaciunea vamesului si a sutasului sunt pline de smerenie, iar Daniil s-a rugat tot cu o astfel de umilinta, zicand: "... Ca nu pentru faptele noastre drepte aducem inaintea Ta rugaciunile noastre cele fierbinti, ci pentru milele Tale cele mari" (Dan. 9, 18). De altfel, rugaciunea, ea insasi, este o lucrare de umilinta, pentru ca prin ea ne dam seama in ce masura avem nevoie de Stapanul cerului si al pamantului.

7. Rugaciunea sa fie facuta cu incredere fiasca; cu neclintita incredintare ca Dumnezeu, intru indurarea Lui, ne va asculta daca ii vom cere bunatati care sa slujeasca slavei Sale si mantuirii sufletelor noastre. Increderea fiasca in Dumnezeu este din partea noastra o datorie, asupra careia Dumnezeiescul invatator binevoieste sa ne atraga luarea-aminte cand ne povatuieste, in Rugaciunea Domneasca, sa socotim pe Dumnezeu sub duioasa insusire de Tata. Mantuitorul a avut grija pe de o parte sa ne incredinteze, prin invataturi limpezi si prin pilde lamuritoare, despre insusirea de Parinte milostiv a lui Dumnezeu; iar pe de alta parte, sa ne arate ca cele mai multe dintre vindecarile minunate, pe care le-a facut El, se datoresc increderii celor lecuiti. Increderea este rasplatita cu prisosinta (Evr. 10, 35). "Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Matei 21, 22). Rugaciunea sutasului Cornelie (Fapte 10,2) este pilda de rugaciune cu incredere. Cine insa se indoieste, cine nu are incredere nu va primi nimic (Iacov 1, 6). Dar increderea nu este potrivnica smereniei, ci dimpotriva e soata ei de totdeauna; pentru ca fara de incredere, smerenia este fatarnicie; si increderea fara smerenie este indrazneala neingaduita bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. Iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam".

8. Seara, sa multumim lui Dumnezeu pentru bunatatile primite in timpul zilei, rugandu-L sa ne ierte greselile facute peste zi si sa ne ocroteasca si in timpul noptii.

Mantuitorul prelungea adesea rugaciunea de seara pana tarziu in noapte.

Moartea isi trimite solia de cele mai multe ori noaptea, ca sa cheme la divanul de judecata al lui Dumnezeu; de aceea rugaciunea de seara graieste, in adevar, despre moartea zilei, dar si despre cele ale mortii noastre. Astfel, rugaciunea de seara e prilejul de cercetare a cugetului, pentru ajungerea la o desavarsita pocainta. Cerceteze-se tot crestinul in fiecare seara, nu numai de castigul material de peste zi, ci si de cum s-a ingrijit de folosul sufletului sau.

9. Inainte si dupa amiaza sa multumim lui Dumnezeu pentru hrana pe care El ne-a dat-o si sa-L rugam sa ne fereasca de pacatul imbuibarii.

Mantuitorul multumeste Parintelui ceresc inainte si dupa masa (Matei 15, 36). Daniil in groapa cu lei a multumit indata pentru hrana ce i s-a trimis prin ingeri. "Cand vei manca si te vei satura", zice Moise, "ia aminte de tine, sa nu se ademeneasca inima ta si sa uiti de Dumnezeu" (Deut. 11, 11-12).

33. Cand ne cheama la rugaciune toaca si clopotele bisericii?

Toaca si clopotele bisericii ne vestesc de rugaciune de mai multe ori pe zi, mai ales in Paresimi, dar trei momente sunt mai insemnate: dimineata, la inceputul Utreniei si al Sfintei Liturghii; iar dupa amiaza, sub seara, la inceputul Ceasului al noualea cu Vecernia. De asemenea, ne mai cheama cand se intampla sa moara vreun crestin, sau cand este dus cel mort la mormant.

Cand auzim clopotele bisericii chemandu-ne la rugaciune, daca nu putem sa mergem la biserica, se cuvine, totusi, sa lasam toate de o parte si sa facem o rugaciune. Caci "cel ce se roaga odata cu Biserica, se roaga in felul cel mai folositor", spune Fericitul Augustin. Clopotul, tovaras de viata al crestinului, ia parte si la intristari. El vesteste pe crestini de moar-tea vreunuia dintre ei, indemnandu-i sa se roage pentru sufletul celui raposat; si in danganit de clopot petrecem la locasul cel de veci pe cei raposati in Domnul.

34. Cand trebuie sa mai facem rugaciuni?

Trebuie sa ne mai rugam in nevoi, in ispite, inainte de orice lucrare mai de seama si cand ne simtim impinsi in chip deosebit la rugaciune.

1. Dumnezeu ne indeamna sa ne rugam, atunci cand suntem cuprinsi de nevoi: "Ma cheama pe Mine in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preamari" (Ps. 49,16). Apostolii s-au rugat in corabie, fiind amenintati de furtuna, si crestinii s-au rugat pentru Sfantul Apostol Petru cand acesta era in temnita (Fapte 12, 5).

2. Mantuitorul ne porunceste sa ne rugam atunci cand suntem bantuiti de ispite: "Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita" (Matei 26, 41).

3. Cand avem de facut lucruri insemnate, sa le incepem cu rugaciune. "Cere de la El (Domnul) ca sa indrepteze caile tale" zice Tobit (4, 20, Vulgata). Iisus Hristos S-a rugat inainte si dupa ce Si-a ales Apostolii (Luca 6,12), inainte de invierea lui Lazar (Ioan 11, 41) si inainte de sfintele Sale patimi, in gradina Ghetsimani (Luca 22, 41-42). Sfintii Apostoli s-au rugat inainte de alegerea lui Matia (Fapte 1, 24) si Sfantul Apostol Petru, inainte de a invia pe Tavita (Fapte 9,40). Fericitul Ieronim cere inca si mai mult: "Cand iesim din casa, zice el, sa ne intrarmam cu rugaciunea si cand ne-am inapoiat sa ne rugam inainte de a sta jos".

35. In ce loc putem sa ne rugam?

In ce priveste locul unde trebuie sa facem rugaciunea, este de stiut ca pentru cel ce se roaga bine, orice loc este potrivit: "in tot locul tamaie se aduce numelui Meu" (Mal. 1, 11) si "Voiesc dar ca sa se roage barbatii in tot locul" (I Tim. 2, 8). Mantuitorul Se ruga in templu si in sinagoga, in loc pustiu si in munti, in foisor si in gradina Maslinilor, pe cruce si in alte locuri. Iacob Patriarhul isi facea rugaciunea pe camp. Daniil Proorocul, in groapa cu lei, Sfintii Apostoli Pavel si Sila, in temnita, unde culcati si incatusati in lanturi au zguduit inchisoarea din temelii (Fapte 16, 25-26). Dumnezeu primeste sa I se graiasca in tot locul (Fapte 17, 24), dupa cum aminteste Mantuitorul femeii samarinence (Ioan 4, 23). Deci ne putem ruga oriunde. Dumnezeu nu tine seama de nici un fel de loc, pentru ca El cere doar inima cucernica.

36. Dar nu este oare vreun loc hotarat pentru rugaciune?

Da, este un asemenea loc, harazit numai rugaciunii, este biserica, sau casa lui Dumnezeu: "Casa Mea, casa de rugaciune se va chema" (Matei 21, 13). Domnul nostru Iisus Hristos Se duce sa Se roage in templu si in sinagoga, iar crestinii in vremea prigoanelor se duceau in pesteri, la casele lor de rugaciune, chiar cu primejdia vietii lor. Rugaciunea facuta in biserica, in loc Sfintit, unde tot ce ne inconjoara ne indeamna la uitarea grijilor zilnice si la evlavie, are mai multa putere. Rugaciunile facute in biserica sunt negresit mai bine primite, fiindca aici nu suntem singuri. Sfintii, ale caror icoane sunt zugravite pe pereti, ne intovarasesc in rugaciune si duc la picioarele Celui Prea inalt rugile noastre (Apoc. 5, 8; 8,4). Aici "si puterile ingeresti sunt de fata la adunarile credinciosilor si e de fata insasi puterea Domnului si Mantuitorului nostru si, pe langa aceasta, si duhul Sfintilor si cred ca si al celor mai de demult adormiti, precum si desigur al acelora care mai sunt inca in viata...". Biserica este locul de rugaciune caruia i se potriveste, fara indoiala, fagaduinta Mantuitorului: "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20). Deci, cei ce zic ca nu este nevoie sa mergem sa ne rugam in biserica, deoarece lumea intreaga este Biserica lui Dumnezeu, nu numai ca gresesc, dar nici nu stiu ce este rugaciunea. Pentru ca omul de buna credinta nu se roaga numai in biserica, ci se roaga mult si staruitor si in alt loc, unul ca acela se va duce negresit si la biserica.

37. Dar despre singuratate, ca loc de rugaciune, ce se poate spune?

In adevar si singuratatea este un loc foarte prielnic pentru rugaciune. Sfintii din pustie, mari Dascali ai rugaciunii, s-au rugat mai mult si mai ales in singuratate, dupa pilda data de insusi Mantuitorul, Care de multe ori Se ruga in locuri singuratice, in pustie (Luca 5, 16), in munti si mai ales in muntele Maslinilor (Luca 22, 39). Singuratatea insa nu inseamna numaidecat pustie, ci si loc retras, o incapere unde sa poti face rugaciunea in liniste. Despre un asemenea loc graieste Evanghelia cand zice: "Tu insa cand te rogi intra in camara ta si inchizand Ziua ta roaga-te Tatalui..." (Matei 6, 6). in singuratate, adica la o parte de tulburarea lumii, rugaciunea se poate face mai bine. Pestele scapa de mreaja pescarului ascunzandu-se in gropile cele mai ferite; asa si omul care vrea sa scape, cand se roaga, de ispitele satanei, sa fuga in singuratate, zice Sfantul Efrem Sirul.

38. Ce trebuie sa cerem de la Dumnezeu in rugaciune?

In rugaciunile noastre catre Dumnezeu, trebuie sa cerem mai intai cele ce adauga maririi Sale si ajuta mantuirii sufletelor noastre.

1. Sa cerem cele ce sporesc marirea lui Dumnezeu si ajuta mantuirii sufletelor noastre: "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si acestea toate (adica mancarea, bautura si imbracamintea) se vor adauga voua" (Matei 6, 33). Sau, cu alte cuvinte: "Cereti in rugaciunile voastre ca sa obtineti lucruri ceresti si netrecatoare, pentru ca primindu-le ca atare sa mosteniti imparatia cerului si sa va bucurati de cele mai mari bunuri. Iar cele pamantesti si mici de care aveti nevoie pentru trebuintele trupului, vi le va da Tatal pe deasupra, in masura trebuitoare". "Cereti bunatatile viitoare si veti primi bunatatile de acum. Nu doriti lucrurile de aici, ca le veti avea negresit". Cel ce cauta bunatati ceresti dobandeste negresit si pe cele pamantesti. imparatul Solomon a cerut intelepciune, spre a carmui bine poporul Israil, iar Dumnezeu i-a dat nu numai intelepciune, ci si prisos de bunatati pamantesti (III Regi 3, 11-13). Deci trebuie sa ne rugam pentru cele trebuincioase vietii, atat pentru noi, cat si pentru altii, dar sa tinem seama ca nu cumva sa cerem lucruri care sa priveasca relele noastre inclinari, ca Dumnezeu nu asculta asemenea rugaciuni (Iacov 4, 3). Cine cere lui Dumnezeu bogatie, dregatorii, slava desarta ori altele de acest fel, nu cauta marirea lui Dumnezeu, ci lucruri trecatoare; acela injoseste pe Dumnezeu, Domnul si Stapanul, la treapta de slujitor al poftelor lui, al zgarceniei lui, al vietii lui desfranate. Cum ar putea sa-1 asculte Dumnezeu?, "Sa nu cerem de la Dumnezeu ce vrem noi, ci ce vrea El".

PUTEREA RUGACIUNII

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau   sanctuarele.   Oamenii de ştiinţă din     Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri   Slezin, şeful Laboratorului de  Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

  "Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele  din organismul uman, ea repară şi structura grav  afectată a conştiinţei."[2]
    Profesorul Slezin a  făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat   electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau   şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

   Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă   mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce   persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al   biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul   somnului profund sau al  rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta   stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă  vitală pentru orice persoană.

   Este un fapt cunoscut că  bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi  afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar  sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât   vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

    Slujbele bisericeşti  ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la   Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus  peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii  unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în   biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

     Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la   Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a   instrumentului.
În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

     Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de  asemenea, proprietăţi vindecătoare..
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
     Proteinele viruşilor se  încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A.   Malakovskaia. Semnul  crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii  patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi   lacuri. Este chiar mai eficient decât   aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

     Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

     A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea   Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai  mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
   Astfel,  recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

     Apa sfinţită nu este  numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine  inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

     Spectrograful indică o densitate optică mai   mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles   sensul rugăciunilor şi l-ar  fi păstrat.
 Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..

                                                               

SFANTUL HARALAMBIE

Receptat de Biserica Ortodoxa in calitatea sa de martir, perceput de pietatea populara ca personaj exemplar care isi pune toate abilitatile in slujba celor multi, infrangand prezente malefice intre care ciuma este cea mai frecventa, cultul Sfantului Haralambie,  praznuit pe 10 februarie, este in directa relatie cu eficacitatea dovedita, palpabila a faptelor sale. Cultul sau a fost maxim dupa cum arata insemnarile, in secolele XVII - XIX, cand lumea spatiului rural era dominata de teama in fata mortii prin napraznica boala a ciumei, in fata careia oamenii simpli se vedeau cu totul neputinciosi si care a facut, de altfel, ravagii.

Sfantul Haralambie in calendarul popular

In calendarul popular, despre Haralambie se spune ca este sfantul care are putere asupra ciumei, holerei si a mortii, de aceea sarbatoarea este tinuta cu sfintenie in mai toata tara. «In nordul Transilvaniei, in asezarile de pe Somes, in Bihor, oamenii duceau in aceasta zi la biserica, malai, graunte si sare. Dupa ce erau binecuvantate de catre preot, le dadeau ca hrana animalelor din gospodarie, pentru a fi sanatoase tot anul. Pastrau insa o parte din aceasta hrana a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora”.

Se crede ca daca ploua in aceasta zi, atunci va ploua 40 de zile. Tot in aceasta zi, se face pomana pentru cei care nu au murit de moarte buna.

Un alt ritual care era savarsit in aceasta zi era confectionarea «camasii ciumei». «Intr-o singura noapte, un numar de noua femei, alese dupa anumite criterii, torceau tortul, navadeau firele, teseau si coseau camasa ciumei pentru a fi agatata, inainte de ivirea zorilor, intr-un copac de pe hotar, sau, pentru a fi imbracata o papusa confectionata din paie si pusa in calea ciumei. In unele sate, prin gura acestei camasi, treceau toti membrii obstii. Protectia magica prin tragerea unei brazde cu plugul tras de boi negri de-a lungul hotarului, sau amenintarea ciumei prin implantarea pe hotar a unui bustean de stejar cioplit cu chip om, care purta amenintator un arc cu sageti intr-o mana si o sabie in alta mana, este atestata de documentele istorice(…). Cei atinsi de ciuma erau descantati, iar cei scapati de moarte, cioclii, inmormantau victimele”.

Dupa diferite legende din Bucovina, Dumnezeu i-a dat sfantului Ciuma in stapanire, ca sa-l rasplateasca pentru muncile grele cu care a fost chinuit in viata. „Sf. Haralambie..., cum a vazut ca Dumnezeu i-a dat putere asupra Ciumei..., a legat-o de grumaz cu un lant de fier... si, numai atunci cand oamenii nu serbeaza ziua lui, o sloboade pe pamant. Si Ciuma, care are aripi si o sabie lata in mana, cum se vede scapata din lantul in care e inferecata, indata alearga la oamenii ce nu-i tin ziua si pe toti ii omoara".

Dupa o alta legenda, tot din Bucovina, Sfantul Haralambie s-ar fi intalnit intr-o zi cu Ciuma „care umbla pe pamant si aducea foarte multa stricaciune in omenire. Si Ciuma..., cum a vazut pe Sfantul Haralambie, indata s-a repezit asupra lui, voind numai decat sa-l inghimpe si sa-l omoare. Insa Sfantul Haralambie, prinzand-o si legand-o cu un lant greu de fier, a inceput a o bate si a o chinui pana ce s-a saturat. Si tot asa legata o tine el pana in ziua de astazi...".

In alta legenda, culeasa din judetul Tecuci, Sfantul Haralambie, care fusese initial cioban, a invatat de la un doctor lecuirea tuturor felurilor de boli si tamaduitul oamenilor fara plata si lumea l-a facut sfant. Ivindu-se insa intr-un rand Ciuma, oamenii au inceput sa moara cu droaia si, in putina vreme a ramas singur, singurel. Dumnezeu i-a dat atunci Sfantului Haralambie Ciuma in seama. De atunci el tine ”Ciumele de par, ca sa nu-si mai faca de cap, cum si-au facut cu ai lui. Cate odata le scapa, si atunci Ciumele se reped in lume ca lupii intre oi. Deosebirea este numai ca lupul omoara cat omoara si se duce, in vreme ce Ciuma ia de-a randul, si pe bun si pe rau, pana baga Sfantul Haralambie de seama, si o strange din nou din lume, inhatand-o de par"

.